Prima expoziție Brâncuși din România din ultima jumătate de secol va fi organizată în toamnă la Timișoara

brancusi

Timișoara va găzdui în această toamnă o nouă expoziție-eveniment. După ce aici au fost aduse lucrări ale artistului român Victor Brauner, în septembrie vor fi expuse creațiile sculptorului Constantin Brâncuși. Expoziția va cuprinde și ilustrații de carte, filme surprinse de Brâncuși sau imagini cu sculptorul român lucrând în atelier. 

Expoziția „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale” va începe în luna septembrie a anului Capitalei Europene a Culturii.

„(…) Se va deschide în 30 septembrie, Retrospectiva Constantin Brâncuși, un fel de expoziție care se poate întâmpla o dată pe generație, ultima a fost în România în 1970, o expoziție în care curatoarea Doina Lemny, una dintre marile experte în Brâncuși din lume, ne-a ajutat să aducem aici un număr important de sculpturi ale lui Brâncuși, atât din perioada de început a carierei sale, cât și din perioada de maturitate, lucrări care vin din importante muzee din străinătate și din țară. (…) Expoziția va arăta și un important corp de operă fotografică a lui Brâncuși, o parte a operei sale care poate în România nu e percepută ca atare și la valoarea artistică reală a acelei componentă de operă, precum și desene, corespondențele lui Brâncuși cu oameni din țară, ilustrații de carte și de revistă pe care Brâncuși le-a făcut, filme filmate de Brâncuși sau filmate de alți mari artiști ai vremii cu Brâncuși lucrând sau în studioul lui. O expoziție care va explora atât inspirația românească cu care Brâncuși pleacă la Paris, dar și acea transformare prin care trece Brâncuși și devine artistul universal pe care toată lumea îl apreciază. Deci o expoziție care trebuia făcută și nu exista un context mai bun decât anul Capitală Culturală.”, a declarat Ovidiu Șandor, directorul Art Encounters.

Expoziţia „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale” va avea loc între 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024 și este prima expoziție Brâncuși din România în ultima jumătate de secol.

Fundația Art Encourters este unul dintre principalii organizatori ai expoziției „Victor Brauner: Invenții și magie” deschisă la Muzeul de Artă din Timișoara până în 28 mai 2023. Ovidiu Șandor spune că fundația pregătește și a V-a ediție a Bienalei Art Encounters, după luna mai.

„Fundația Art Encounters are o contribuție cu diverse proiecte în amplul program pe care Capitala îl propune. În luna mai, 17-19 mai deschidem tradiționala Bienala ArtEncounters, a V-a ediție, care se întâmplă să se suprapună peste anul Capitală Culturală Europeană, o bienală care va dura până în 16 iulie, o bienală în care subiectul abordat de curatorul Adrian Notz este cel al relației dintre artă și tehnologie, un subiect care ar trebui să fie atractiv pentru un public larg, o bienală care își propune să pună în scenă tinerii artiști din România și Europa de Est, dar alături de artiști importanți internaționali, atât din generația prezentă, cât și istorici”, a mai spus directorul Art Encounters.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/