Peste 50 de medici, paramedici, instructori formatori și voluntari, cu peste 30 de manechine de resuscitare, vor prezenta manevrele de resuscitare într-un maraton de 9 ore fără întrerupere – exercițiu de instruire care urmărește să aibă o amploare fără precedent în regiune!
Prima ediție a „Maratonului Resuscitării” din Timișoara va avea loc sâmbătă, 16 noiembrie, în ansamblul mixt Iulius Town și va fi organizată de Fundația pentru SMURD, în parteneriat cu UPU-SMURD Timișoara și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș.
Cursurile vor fi susținute gratuit atât în limba română, cât și în engleză pentru publicul străin care dorește să învețe cum poate salva o viață. Anual, în Europa, mor în medie peste 350.000 de oameni în urma unui stop cardiorespirator, aproximativ 80% dintre aceste cazuri având loc la domiciliu.
„Participând la Maratonul Resuscitării veți avea ocazia să învățați despre importanța vitală a acțiunilor dumneavoastră în minutele scurse de la instalarea stopului cardiorespirator și până la sosirea echipajelor de urgență. Prin învățarea manevrelor de resuscitare veți putea reuși, ca în situația nefericită în care vă veți confrunta cu o persoană dragă intrată în stop cardiorespirator, să deveniți din spectatori, salvatori. Vă așteptăm pe 16 noiembrie, în centrul comercial Iulius Town, să învățați cum puteți salva o viață!”, declară dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, șef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă și Președinte al Fundației pentru SMURD.
Startul primei ediții a „Maratonului Resuscitării” din Timișoara va fi dat la ora 12.00, în zona Intersport din Iulius Mall Timișoara, parte integrată a proiectului mixt Iulius Town. Modulul de instruire durează 30 de minute și cuprinde manevrele de resuscitare pentru cele trei categorii principale de victime: adult, copil și sugar, accentul fiind pus pe exersarea acestor manevre de către publicul participant, fiecare punct de instruire fiind dotat cu manechine profesioniste de resuscitare. Cursurile se adresează persoanelor de orice vârstă, inclusiv copiilor. Modulele de instruire se vor succeda fără încetare între orele 12.00 și 21.00. În cadrul evenimentului vor fi expuse mai multe autospeciale de intervenție și echipamente ale ISU Timiș.