Tribunalul Caraș-Severin l-a condamnat deja pe unul dintre inculpații din dosarul în care mai mulți lideri PSD, actuali și foști șefi din Poliție și Jandarmerie sau oameni de afaceri sunt acuzați că au constituit un grup infracțional organizat care comitea infracțiuni la regimul armelor și munițiilor. Cel mai grav fiind că oameni cu dare de mână, care n-au făcut o oră de teorie sau de instructaj practic, au folosit arme de foc letale!
Florin Negru, un om de afaceri apropiat de PSD, inculpat în cauză pentru că a împușcat animalele unui fermier cu o armă de vânătoare, fără a avea măcar dreptul să o dețină, a ales relativ repede calea sincerității. Mai întâi a scăpat de cătușe și de arestul preventiv. Ulterior și-a negociat libertatea cu procurorul de caz. În sensul că a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției. Concret, Negru a recunoscut toate infracțiunile reținute în sarcina sa. Implicit, recunoaște infracțiunile săvârșite alături de alți membri ai grupului infracțional.
Conform procedurii, s-a ajuns în sala de judecată a Tribunalului Caraș-Severin. Instanța a admis „acordul de recunoaştere a vinovăţiei, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional din data de 26.05.2020, încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraş-Severin cu inculpatul Florin Negru, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, complicitate la fals intelectual, uciderea animalelor cu intenție, fără drept (2 acte materiale) și uz de armă fără drept, în dosarul penal nr. 11-D/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraş-Severin”.
Astfel, Florin Negru a fost condamnat pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina sa și recunoscute de către acesta: opt luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, patru luni închisoare pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, un an închisoare pentru complicitate la fals intelectual, șase luni închisoarea pentru uciderea animalelor cu intenție, fără drept, respectiv un an închisoare pentru uz de armă fără drept.
Tribunalul Caraș-Severin a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de un an închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu prevăzut de lege, de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv de zece luni închisoare, inculpatul Negru urmând să execute pedeapsa rezultantă de un an şi zece luni închisoare. Instanța a mai dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 2 ani. Omul de afaceri Florin Negru e obligat totodată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Reşiţa sau al altei instituţii stabilite de către serviciul de probaţiune, pe o perioadă de 60 de zile. S-a mai dispus confiscarea de la acesta a unei arme de vânătoare, folosită la săvârirea unor fapte prevăzute de legea penală, a mai multor cartușe și a unei arme neletale marca GAMO. Instanța a dispus și desfiinţarea totală a mai multor înscrisuri emise de POP TIR SPORTIV SRL Caransebeș, firma lui Ioan Pop, fostul șef din Inspectoratul Județean de Jandarmi Caraș-Severin. Firmă de care este legat și numele lui Nicolae Cernea, fostul șef al Serviciului Arme din IPJ Caraș-Severin!