Prim-vicele Borcean dă cărțile pe față: Primarul Rusu face ordine în PNL Caraș-Severin!

Ioan Rusu a ridicat problema excluderii din PNL Caraș-Severin a celor trei primari liberali care răspund, cel mai târziu din noiembrie anul trecut, comenzilor politice venite de la liderul PSD Caraș-Severin Ion Mocioalcă!

Pentru că de la momentul afișării în public a primarilor liberali de Grădinari, Ramna și Forotic la acțiunile oficiale ale PSD nimeni din forurile de conducere ale liberalilor nu i-a chemat la raport, primarul comunei Ezeriș, Ioan Rusu, a luat atitudine. În Comitetul Director Județean al PNL Caraș-Severin, întrunit vineri, la Băile Herculane, Rusu a deschis subiectul excluderilor din partid a celor care și-au manifestat în ultima vreme afinitățile pentru PSD. „Au fost câteva puncte supuse atenției de către primarul comunei Ezeriș, votate în cea mai mare parte. Problema cea mai spinoasă, excluderea din partid a celor trei primari. Din dezbatere a rămas ca această problemă să se discute la viitoarea ședință a Biroului Permanent Județean al partidului”, a dezvăluit prim-vicepreședintele PNL Caraș-Severin, Felix Borcean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/