Lege şi ordine la Reşiţa! „Se dorește desființarea Direcției Poliției Locale și trecerea în subordinea primarului!”

Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de astăzi a Consiliului Local al Municipiului Reșița a fost și un punct prin care se supunea aprobării o nouă organigramă a Primăriei Reșița, organigramă din care dispare Direcția Poliția Locală Reșița!

Liderul grupului PSD din Consiliul Local, Mirel Sabo, l-a acuzat direct pe primarul Ioan Popa că ar încerca să-și subordoneze Poliția Locală. Căci, prin noua organigramă, primarul a propus desființarea actualei direcții și trecerea polițiștilor locali în subordinea cabinetului primarului, a declarat Sabo. Ba chiar a apelat la şeful Direcției Poliției Locale, Alexandru Ciati, ca să îl susțină în ideea că Reșița ar rămâne fără polițiști locali.

Alexandru Ciati (foto) a explicat că, de fapt, acum direcția are 89 de funcții, dar numai 84 sunt funcționari publici, că doar 70 sunt ocupate efectiv astăzi și că, din cele 70, doar 60 sunt polițiști locali. Adică fix atâția cât propusese primarul să păstreze pe noua organigramă. În situația actuală, desigur, se impune ca toți să dea un examen în urma căruia se va decide care vor fi cei păstrați din cei care activează acum la Direcția Poliția Locală.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Nu am fost consultați de nicio formă, votul nostru nu-l aveți!”, a concluzionat social-democratul Mirel Sabo.

Replica liberalilor? „La Caransebeș ,grupul PSD din Consiliul Local a votat împotriva bugetului motivând că domnul primar nu restructurează posturile. PSD-iștii de la Caransebeș – tot mai puțini din câte văd prin ziare – susțin că nu e normal să se cheltuiască bugete pe salarii, deși salariile au fost mărite de către Guvernul PSD! Să înțeleg că la Caransebeș nu se aplică ceea ce se aplică la Reșița sau că ceea ce e valabil la Reșita la Caransebeș nu e?”, a întrebat consilierul local PNL Hadrian Popescu. Până la urmă, chiar și fără votul PSD, proiectul a fost adoptat cu majoritate simplă.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/