Prilej de bucurie pentru cei mici weekendul acesta! Care sunt surprizele de care vor avea parte prichindeii?

Zilele acestea, copiii vor pătrunde în fascinanta lume a poveștilor! Personajele, costumele, măștile, jongleriile, muzica și dansul îi vor cuceri deopotrivă pe cei mici și pe cei mari, în cadrul evenimentului „KIDS 21”. 

Spectacole, ateliere și multă distracție pentru copii sunt reunite în acest final de săptămână sub egida „KIDS 21”, eveniment organizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii. „KIDS 21”, primul sezon, dedicat celor mai mici dintre spectatori, are loc în 9 și 10 noiembrie, în Parcul Copiilor, în clădirea din sticlă din centrul parcului.

În cele două zile, copiii de toate vârstele se vor bucura în parc de personaje din povești, de magie și de păpuși uriașe. Evenimentul, la prima sa ediție, aduce în prim-plan spectacole de circ, teatru pe două roți și ateliere de circ, paradă pe picioroange, ateliere de construcție de măști și costume și spectacole de teatru pentru publicul tânăr și foarte tânăr. Gândit ca o serie de evenimente, „KIDS 21” se adresează copiilor, dar și adolescenților, părinților și bunicilor. Participarea este liberă în limita locurilor disponibile.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI:

Sâmbătă, 9 noiembrie

  • 10.00 „Firul de aur” – Teatrul Anton Pann Râmnicu Vâlcea
  • 11.00 Spectacol – Școala de circ Timișoara
  • 12.00 – 14.00 Ateliere
  • Atelier de circ – Școala de circ Timisoara
  • Atelier de construcție măști de teatru – susținut de Mihaela  și Ioana Balint
  • Atelier de costume de teatru  – susținut de Mihaela și Ioana Balint
  • 13.00 „Flashmob – dans”: 60 de copii 6-10 ani, de la Școlile: Rudolf Walter, Școala Specială Iris , Școala Gen. Nr. 25 și Școala Gen. Nr.21 – coordonatoare Corina Dohanici
  • 13.15 „Noua poveste a Scufiței Roșii” – Teatrul pentru copii si tineret Merlin
  • 14.00 –  20.00: Teatrul pe roți (Arad)
  • 14.00 Parada prin parc cu păpuși gigant și picioroange
  • 15.00 Animație și antren pentru copii, părinți, bunici
  • 16.00 „Biciclistul”: Spectacol de teatru
  • 17.00 Păpuși gigant – interacțiune cu copiii
  • 18.30 – 20:00 Karaoke cu copii

Duminică, 10 noiembrie

  • 10.00 „Capra cu trei iezi” – Trupa Le Mau, Arad
  • 11.00 „Prințesa și bobul de mazăre” – Teatrul Anton Pann Râmnicu Vâlcea
  • 12.00 – 14.00 Ateliere
  • Atelier de circ susținut de Școala de Circ Timișoara
  • Atelier construcție măști de teatru susținut de Mihaela și Ioana Balint
  • Atelier de costume de teatru susținut de Mihaela și Ioana Balint
  • 14.00 „Aventurile vulpoiului Pufuleț” – Trupa Le Mau  Arad
  • 15.00 – 19.00 Spectacol și animație – Grupa de creație a Școlii de Circ Timișoara
  • Jonglerii și animații pe picioroange – Trupa Kreativni Popon din Novisad
  • 19.00 „Toate lucrurile minunate ”- Teatrul Anton Pann Râmnicu Vâlcea

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/