Prezența la urne în județul Timiș

buletin de vot

630.018 persoane din județul Timiș sunt așteptate, duminică, la vot pentru alegerile locale și europarlamentare.

Potrivit Autorității Electorale Permanente, la ora 10.30, prezența la urne era de 10.18% în județul Timiș. În total, au votat aproape 65.000 de persoane.

În județul Timiș au fost deschise 616 secții de votare.

UPDATE. Prezența la vot până ora 12

Până la ora 12, în județul Timiș au votat, potrivit AEP, 14,73% (93.447) dintre cetățenii cu drept de vot.

Dintre cei care și-au exercitat votul, 2.716 au votat pe liste suplimentare, iar 47 pe cele complementare – adică cele care îi cuprind pe toți cetățenii UE cu drept de vot care se află în evidențele IGI și au domiciliul sau reședința în localitatea pentru care se întocmește lista.

Totodată, urna mobilă a fost solicitată de 37 de persoane cu drept de vot.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

UPDATE. Prezență la vot sub media națională, în Timiș, până la ora 15. În comuna Bara, prezență de aproape 140%

26,5% dintre alegătorii din Timiș au mers la vot până la ora 15, potrivit Autorității Electorale Permanente. La nivel național, prezența este de puțin peste 29%.

În comuna Bara se înregistrează o prezență de vot, la această oră, de 138,1%. Aici au votat 111 persoane pe listele permanente din cele 153 înscrise;  98 pe listele suplimentare și 3 pe cele complementare.

În Timișoara, până la ora 15 au votat 22,77% dintre cetățeni.

Urna mobilă a ajuns la 260 de votanți.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro Stiri Timisoara si Resita STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/