Prețurile chiriilor din Timișoara, crescute artificial! Agențiile se folosesc de momeli pentru a atrage clienți

Cuib de vise 1000x100

Nu tot ce zboară se mănâncă. La fel, nu toate apartamentele de închiriat la prețuri mici și care arată foarte bine au legătură cu realitatea. Este una dintre cele mai simple momeli de care se folosesc anumite agenții imobiliare din Timișoara să atragă clienții. Specialiștii spun că și prețurile sunt umflate, raportat la confortul pus la dispoziție.

„Închiriez apartament, bloc nou, poziție bună, mobilat și complet utilat. Cheltuieli mici” este doar un exemplu de anunț care poate fura privirea, mai ales dacă este însoțit de un preț mic și de fotografii bine realizate. Numai că deseori aceste locuințe de vis nu sunt destinate închirierii. 

„În viață se întâmplă chestii urâte. De exemplu, momelile pe care le plasează unele agenții să atragă clienți. Sunt apartamente care arată bine, au preț bun, însă inițial nu răspunde nimeni la telefon. Primești un apel mai târziu, dar ți se spune că s-a dat și îți oferă altceva. Este o practică pe care unele agenții o fac.”, a explicat, pentru Express de Banat, Gabriel Balinț, reprezentantul unei agenții imobiliare.

Înainte de începutul anului universitar, cererea e mai mare decât oferta o mană cerească pentru proprietarii de apartamente. Prețurile cresc, iar printre cei care alimentează această poftă se numără și studenții străini. Potrivit datelor, prețul unui apartament cu două camere se situează, în acest moment, între 7 și 10 euro pe metru pătrat. „Vă dau acest raport în funcție de mobilă, în funcție de zonă. Sunt proprietăți mai mici, dar mai scumpe. Depinde. Un apartament cu 250 de euro care are 50 de metri pătrați nu prea găsești. Sunt apartamente cu două camere a căror chirie lunară costă 500 de euro, în zona Medicină, de exemplu. Aceste prețuri rămân, dar nu toată lumea se poate atinge de ele și scad când dispar clienții străini.”, a mai spus Gabriel Balinț.

Garsonierele, greu de găsit

STPT job 1000x200

Cel mai greu de găsit sunt garsonierele. Asta pentru că, după perioada comunistă, nu s-au mai construit blocuri cu astfel de locuințe. Fiind la mare căutare, prețurile se situează între 8 și 12 euro pe metru pătrat. „Aici intră și apartamentele cu o cameră. Unele sunt făcute din uscătorie, dar pot să ajungă la 18 euro pe metru pătrat. Oamenii sunt naivi și dau. Conform reglementărilor de confort ale statului român, un apartament cu o cameră trebuie să aibă 30 de metri pătrați, iar cel cu două undeva la 44 sau 46. Din moment ce pe acest sector nu s-a mai construit nimic de pe vremea lui Ceaușescu, multe au ajuns să fie date spre închiriere în regim hotelier.”, a punctat specialistul.

Prețurile umflate, nesustenabile

Trendul prețurilor bombă ține până la jumătatea sau chiar până la sfârșitul lunii octombrie. Proprietarilor, rămași fără chiriaș în sezonul rece, nu le este convenabil să plătească factura la încălzire și scad din sumă. „Mai avem un alt aspect pe care mulți oameni nu îl înțeleg. Proprietarii, când văd un apartament mai frumos decât al lor, cresc prețul. Nu care cumva vecinul să aibă preț mai mare. Aceasta este o creștere artificială, nerealistă. Chiriașul care nu își permite să stea pe termen lung va pleca în momentul în care și-a găsit chirie mai ieftină. Proprietarii nu privesc în perspectivă. Dacă sunt două persoane care stau în chirie, salariul unuia se duce în această direcție, dar și pe cheltuieli. Iar al celuilalt, pe mâncare și îmbrăcăminte.”, a mai spus specialistul.

Tarifele scad între lunile ianuarie și martie pentru că apartamentele se eliberează odată cu plecarea studenților care au restanțe și renunță la facultate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/