Prețurile apartamentelor cresc ușor la început de an. În Caraș-Severin se cumpără cel mai ieftin!

Suma medie solicitată de proprietari pentru apartamentele scoase la vânzare la nivel național a consemnat o creștere de 1,5%, de la 1.064 de euro pe metru pătrat util la 1.080 de euro, în a doua lună a anului, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, portalul imobiliar din România.

Diferența anuală de preț s-a îngustat considerabil în februarie, ajungând la 6,4% raportat la media de 1.015 euro pe metru pătrat consemnată în urmă cu 12 luni; diferența ajungea la 9,6% în ianuarie. Această tendință – care se resimte și la nivel individual, în marile orașe – poate fi interpretată ca o temperare a ritmului de creștere a prețurilor față de 2016, potrivit datelor transmise de Imobiliare.ro.

În București, informează Medifax citând aceeași sursă, pe parcursul lunii februarie, apartamentele s-au scumpit ușor, cu 0,2% mai exact, de la 1.157 la 1.159 de euro pe metru pătrat util; cea din urmă valoare se situează cu 6,4% peste nivelul atins în urmă cu 12 luni, respectiv 1.089 de euro pe metru pătrat. Piața veche a avut o scădere de 1,6% (de la 1.130 la 1.112 euro pe metru pătrat), iar piața nouă a înregistrat un avans de 1,4% (de la 1.173 la 1.189 de euro pe metru pătrat).

Prețul mediu cerut pentru un apartament în Brașov, indiferent de perioada construcției, s-a diminuat cu 0,2%, de la 920 la 918 euro pe metru pătrat. Valoarea actuală este foarte apropiată de cea consemnată în perioada similară a anului precedent, respectiv 912 euro pe metru pătrat. Locuințele din blocurile ridicate înainte de Revoluție s-au ieftinit în ultima lună cu 1,5%, iar acelea din noile ansambluri rezidențiale s-au apreciat cu 3,4%.

În Cluj-Napoca, așteptările vânzătorilor s-au majorat, per ansamblu, cu 0,2% în februarie (de la 1.257 la 1.259 de euro pe metru pătrat util), situându-se astfel cu 6,2% peste nivelul din urmă cu un an (respectiv 1.186 de euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi s-au apreciat luna trecută cu 0,5% (de la 1.306 la 1.312 euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 0,3% (de la 1.172 la 1.176 de euro pe metru pătrat).

Apartamentele din Constanța s-au scumpit cu 0,2% în a doua lună a anului (de la 989 la 991 de euro pe metru pătrat) și cu 6,6% în decursul ultimelor 12 luni (de la 930 de euro pe metru pătrat). Locuințele vechi s-au apreciat cu 1,4% în februarie (de la 973 la 987 de euro pe metru pătrat), iar cele noi s-au ieftinit cu 3,1% (de la 1.036 la 1.004 euro pe metru pătrat).

În Iași, Indicele Imobiliare.ro a rămas, pe plan general, la un nivel constant în ultima lună, respectiv 885 de euro pe metru pătrat util – valoare cu doar 0,3% mai mică decât cea valabilă în urmă cu un an, respectiv 888 de euro pe metru pătrat. Apartamentele vechi s-au ieftinit cu 0,9% (de la 892 la 884 de euro pe metru pătrat), iar cele noi s-au scumpit cu 1% (de la 876 la 885 de euro pe metru pătrat).

În Timișoara, prețul mediu solicitat de proprietari a înregistrat un avans de 0,9% în ultima lună, de la 1.030 la 1.039 de euro pe metru pătrat util, fiind acum cu 7,1% mai mare decât cel valabil în urmă cu 12 luni (respectiv 970 de euro pe metru pătrat). În februarie s-au scumpit atât apartamentele vechi, cât și acelea noi: cele dintâi cu 1,2% (de la 1.029 la 1.041 de euro pe metru pătrat), iar cele din urmă cu 0,3% (de la 1.032 la 1.035 de euro pe metru pătrat).

În Caraș-Severin se găsesc în continuare cele mai ieftine apartamente din România. Chiar dacă prețul acestora a crescut ușor, nivelul dezastruos al economiei, migrația continuă către alte orașe mai ofertante și dezinteresul aproape total al investitorilor mențin piața imobiliară din județ la cel mai jos nivel.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/