Bursa zvonurilor anunță, odată cu schimbarea guvernului, plecări în masă dinspre PSD înspre PNL, chiar trădări la care nimeni nu s-ar fi așteptat.
Venirea la putere a Guvernului Orban a făcut ca sămânța îndoielii să se răspândească tot mai mult în zona politicului din Clisura Dunării, o zonă care, de mai bine de două decenii, și-a arătat devotamentul față de PSD. Cu toate acestea, printre primele persoane bănuite de gurile rele că ar fi în stare să guste din mărul liberal și să renunțe la trandafirii sângerii sunt nimeni altele decât surorile primar din comunele Pojejena și Socol. Zvonurile circulă repede în astfel de situații, iar Mira Radovancovici și Oghița Ghiță sunt văzute de unii drept candidați susținuți de PNL pentru cele două primării în 2020.
Nici vorbă de trădare, loialitatea e mai presus de orice!
Contactat de redactorul expressdebanat.ro pentru a confirma sau infirma trădarea politică, șeful administrației publice locale Pojejena, Mira Radovancovici, a respins categoric orice ipoteză cu privire la părăsirea partidului cu ajutorul căruia a câștigat alegerile în 2016: „Nici nu intră în discuție așa ceva.”, a ținut să dezmintă aceasta.
La doar 20 de km distanță de Pojejena, Olghița Ghiță, primarul comunei Socol, readuce în atenția publică devotamentul față de șefa PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan: „Eu nu știu ce-mi aduce ziua de mâine, darămite ce se va întâmpla peste șase luni. În momentul de față, sunt membru PSD, sunt primar PSD, sunt alături de doamna Luminița Jivan. Cârcotași există. Ceea ce spun ei, nu mă deranjează. N-au decât să vorbească. Dacă voi fi în viață, pentru că niciodată nu se știe ce se poate întâmpla, în 2020, voi candida pentru comunitatea mea. Pot să candidez unde vreau eu, rezultatul va fi același.”, a ținut să sublinieze edilul-șef al comunei Socol.