Modul în care se va desfășura campania electorală din acest an pare să reprezinte un subiect delicat pentru tot mai mulți politicieni. În ciuda faptului că se pledează pentru normalitate și bun-simț, realitatea pare că va demonstra contrariul.
Dacă vizavi de stabilirea alianțelor pentru obținerea unui procent considerabil la urne cu ocazia alegerilor locale din acest an, USR-iștii au exclus din start să bată palma cu PSD, Pro România sau ALDE, membrii Uniunii Salvați România nu se înghesuie să scoată la iveală prea multe detalii ce țin de bucătăria internă a formațiuni politice și asta pentru că, spun ei, mai este suficient timp până când electoratul va fi chemat să își aleagă conducătorii pentru următorii patru ani.
„Înainte de toate, așteptăm ca data alegerilor locale să fie stabilită printr-un act normativ.”, subliniază președintele USR Moldova Nouă, Doina Vrăjitor.
Referitor la cum vede viitoarea campanie electorală, Vrăjitor dă de înțeles că își dorește să vadă fapte, nicidecum vorbe sau noroi aruncat în stânga și-n dreapta, cetățenii nefiind nevoiți să ia parte la un spectacol ieftin:
„Campania electorală care va veni sper să fie una bazată pe idei și proiecte pentru comunitate. Totodată, îmi doresc ca actualii edili să le prezinte cetățenilor ce au reușit să realizeze în cadrul acestui mandat. Nu cred că este în regulă ca aleșii comunităților, timp de patru ani, să aibă ca principală preocupare aruncatul cu noroi, întrucât ar trebui să-și aducă aminte că stau acolo pe banii celor care i-au ales”.