Președintele Frunzăverde și vicepreședintele Ghiorghioni, la mâna secretarului Ciobanu!

Darian Ciobanu, secretarul județului, joacă rolul de martor-cheie în nu mai puțin de trei dosare de corupție. Primele două vizează conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin, iar cel de-al treilea pe fostul „consilier” al lui Sorin Frunzăverde, Horia Vădrariu.

 

Promovat și sprijinit tocmai de Frunzăverde, Darian Ciobanu îl poate scoate forțat pe fostul ministru de pe scena politică după ce ani la rând a dirijat cam tot ce se putea în Caraș-Severin. Totodată, poate avea un rol important și în trimiterea lui Ionesie Ghiorghioni după gratii. Tot Ciobanu este așteptat să depună mărturii și în dosarul de corupție de la Spitalul Județean din Reșița, dosar care înseamnă aproape sigur alți ani petrecuți după gratii de Horia Vădrariu.

Darian Ciobanu, omul cu care se laudă Universitatea „Eftimie Murgu”, a fost părtaș la discuția dintre Sorin Frunzăverde și Ionesie Ghiorghioni, dintre cele două tururi ale alegerilor prezidențiale. A primit chiar el indicații de la Frunzăverde despre ceea ce are de făcut, mai exact, despre cum să-i abordeze pe secretarii unor filiale social-democrate în încercarea de a obține cât mai multe voturi pentru Iohannis. Cum dintre cei trei Ciobanu s-a ales cu calitatea de martor în dosar, în timp de Frunzăverde și Ghiorghioni sunt inculpați, foarte multe voci susțin că tocmai Ciobanu ar fi ajutat organele de cercetare penale să înregistreze ambiental discuția. Mai mult decât atât, declarația acestuia din faza de urmărire penală l-ar incrimina în mod direct pe Frunzăverde.

În dosarul privind alegerile prezidențiale, instanța a încuviințat solicitarea reprezentantului DNA-ului „de audiere a martorilor din rechizitoriu şi dispune audierea primilor patru martori, respectiv a numiţilor Ciobanu Laurenţiu Darian, Lala Ion, Stoicu Adrian Sergiu şi Orbulescu Ion, pentru termenul de judecată din 15 octombrie 2015”. Pe lângă Ciobanu, vor mai da declarații la termenul următor de judecată primarii din Lăpușnicu Mare, Bozovici și Ciuchici, cu toții abordați de Ghiorghioni după discuția cu Frunzăverde. Acesta din urmă a explicat instanței la înfățișarea trecută că discuția respectivă a fost una politică și că nu a condiționat alocarea vreunei sume de la bugetul județului primăriilor în funcție de rezultatul votului. Ba, mai mult, nici nu ar fi putut să facă asta, deoarece Consiliul Județean nu mai face alocări bugetare, aceasta fiind făcute direct de guvern.

În dosarul de corupție al lui Ionesie Ghiorghioni, cel care vizează prinderea acestuia în flagrant cu șpagă oferită de patronii firmei Camand, Darian Ciobanu va fi audiat ca martor în circumstanțiere, la propunerea vicepreședintelui CJ. În aceeași cauză va mai fi audiată și Viorica Cherecheş, secretara lui Ghiorghioni.

Practic, Darian Ciobanu ar putea pune capăt „domniei” lui Frunzăverde și Ghiorghioni și, totodată, să urce pe cai și mai mari decât cei pe care stă acum.

Comments

  1. Subsemnatul says:

    Cocalar de juma` de metru abonat la licorile de “putut”….cam ciudat tocmai el sa faca p… mare!!! Daca ma intelegti ce spun…:P

  2. George says:

    Stanciu isi face autocritica

  3. cetateanul says:

    balosine sa-ți iei de când îl audiază pe ciobanu nu o sa înțelegi nimic, sa poți sa-i traduci lui tata bunu

  4. cetateanul says:

    dex

  5. Tudor says:

    Până această clică de oameni mizerabili nu dispare,categoric sintagma”Banatul îi fruncea” poate fi folosită doar în contextul mitei și a corupției.

  6. dani says:

    interesant…baiatul asta dupa un an de zile pe aceasta functie are deja 3 procese pe cap…iar batrinul comunist de imbrescu,care a facut cele mai mari abuzuri in cj scapa.ala si=a batut joc de toti colaboratorii si si-a pus toata familia in functii caldutze…alo DNA?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/