Președintele Dunca și-a amendat firma pentru afacerile de pe Muntele Mic!

img 8959

De opt ani se abate de la lege firma familiei Dunca, firmă administrată de fiul său și care e asociată tocmai cu instituția pe care milionarul de la Timișoara o conduce din postura de președinte!

Afacerile pe care Romeo Dunca și, odată ce el a ajuns în Consiliul Județean, familia sa le derulează pe Muntele Mic au generat o mulțime de litigii, cele mai multe fiind tranșate în instanță, tocmai pentru că legea a fost ocolită de câte ori s-a putut, ca într-un slalom uriaș. Așa au apărut construcții fără autorizație, sentințe prin care e obligat să demoleze și câte și mai câte procese finalizate sau în derulare. Recent s-a ajuns în situația în care instituția condusă de președintele Romeo Dunca, Consiliul Județean Caraș-Severin, a amendat firma administrată de unul dintre fiii săi, Cristian Romeo Dunca, și în care Romeo Dunca e indirect acționar.

La data de 26 august 2021, un inspector din cadrul Consiliului județean Caraș-Severin a constatat și sancționat o contravenție săvârșită de SC Nordica Turism, firma care e asociată cu administrația județeană în scopul de a dezvolta turismul pe Muntele Mic. „S-a constatat neefectuarea recepției la terminarea lucrărilor la autorizația de construire nr.109 din 26.09.2013”, se arată în procesul-verbal. SC Nordica Turism a fost sancționată cu amendă contravențională în sumă de 2.000 de lei. Contravenientul și-a însușit vina prin semnătura lui Cristian Romeo Dunca. Legătura președintelui Consiliului Județean cu SC Nordica Turism, potrivit datelor oficiale furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, la finele lui iulie 2021, constă în faptul că firma respectivă are ca unic acționar o altă societate comercială: Dunca Imobiliare SRL. Aceasta îl are printre asociați pe însuși Romeo Dunca, președintele CJ. Cu alte cuvinte, indirect, Romeo Dunca este asociat al firmei Nordica Turism, amendată de Consiliul Județean Caraș-Severin, condus de președintele Romeo Dunca! Să mai spună cineva că întâiul om al județului nu e cinstit!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/