Romeo Dunca n-a înțeles nimic din ce înseamnă Planurile Naţionale de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), atrage atenția profesorul, consultant în politici de dezvoltare regională în context european, Miroslav Tașcu-Stavre, membru în Biroul Județean al USR Caraș-Severin!
Acesta a reacționat imediat după ce Romeo Dunca s-a plâns că cel mai mare domeniu schiabil din România, proiect care include pârtii ce coboară de pe Semenic la Gărâna și Văliug, a rămas fără finanțare după instalarea Guvernului Cîțu. Și asta pentru că, spunea președintele CJ, actualul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, de la USR PLUS, are o optică total diferită față de Marcel Boloș, fostul ministru liberal.
Miroslav Tașscu-Stavre spune însă că Romeo Dunca a înțeles total greșit problema finanțării proiectului de dezvoltare a zonei turistice Semenic. „În primul rând trebuie menționat că alocările financiare pentru noul cadru financiar multianual 2021-2027 au fost finalizate exact acum o lună de către Parlamentul European, iar termenul până la care statele membre pot transmite oficial către Comisia Europeană Planurile Naţionale de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) fiind 30 aprilie 2021. Deci nu se poate pune problema că se pierde ceva, întrucât discuția dintre Comisia Europeană și statele membre nu s-a încheiat. În al doilea rând, regulamentele care stau la baza construcției documentelor strategice, inclusiv a PNRR, au suferit modificări în urma amendamentelor aduse de Consiliul UE și de Parlamentul European impunând, practic, noi condiții pe care țările membre trebuie să le aibă în vedere. Deci, nu ministrul Cristian Ghinea este cel care stabilește prioritățile de finanțare, ci Comisia Europeană este cea care, pe baza draftului de Regulament, lucrează la nivel tehnic cu autoritățile române pentru a analiza fezabilitatea reformelor și investițiilor propuse prin PNRR, din perspectiva cerințelor Fondului pentru Redresare și Reziliență (FRR). Nu în ultimul rând, din câte știu, proiectul de dezvoltare a turismului în aria Semenic-Crivaia nu fost are la acest moment o sursă de finanțare”, a explicat profesorul Tașscu-Stavre.
USR-istul merge mai departe și îi explică președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin că județul are o oportunitate imensă de dezvoltare pe baza fondurilor europene întrucât cea mai mare parte a acestor finanțări va fi canalizată prin Facilitatea de Redresare și Reziliență, în valoare de 672,5 miliarde euro, care va sprijini investițiile publice și reformele din statele membre prin granturi și împrumuturi, ajutându-le să abordeze impactul economic și social al pandemiei COVID-19, precum și provocările legate de tranzițiile verzi și digitale. Pentru asta trebuie însă să prezinte un plan coerent, capabil să respecte regulamentul Comisiei. Lucru pe care însă propunerea inițială transmisă în mandatul ministrul Marcel Boloș nu îl mai întrunește.
„Sunt ferm convins nu doar că proiecte de importanță strategică la nivel național sau regional vor putea fi finanțate prin noul Mecanism de Redresare și Reziliență, ci și că proiectul de dezvoltare a turismului în aria Semenic-Crivaia se va materializa în anii care vor veni. Pentru asta este însă nevoie pe de-o parte de abordarea cu profesionalism în elaborarea proiectelor transmise aprobării, iar pe de altă parte de coerență între planurile de dezvoltare regională și cele naționale. Dacă în trecut această șansă a utilizării Fondurilor Europene a fost irosită, județul Caraș-Severin fiind codaș al regiunii de Vest la absorbția fondurilor, în contextul schimbărilor politice prin asigurarea guvernării de către alianța PNL-USR-PLUS-UDMR premisele sunt printre cele mai bune. Cu condiția să existe o colaborare, bazată pe respect, încredere și dialog”, i-a mai transmis Tașcu-Stavre președintelui Dunca.