Președintele Dunca își anulează propriile dispoziții! Muzeul Banatului, muzeul haosului!

dunca romeo

După modelul altor instituții din subordinea Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca a așezat prin deciziile sale și Muzeul „Banatului Montan” Reșița pe nisipuri mișcătoare!

După executarea managerului Flavius Bozu, deși mai avea doar câteva luni până să-și consume mandatul –  probabil pentru că are carnet de social-democrat, altfel fiind apreciat la nivel național – președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a instalat, prin propria semnătură, un interimar. Mai mult decât atât, a anunțat, așa cum scrie la lege, termenii privind organizarea concursului de proiecte de management la muzeul reșițean. A dispus chiar demararea pregătirilor pentru organizarea concursului, a aprobat Regulamentul de organizare și desfășurare a acestuia și Caietul de obiective și chiar a aprobat componența comisiei de concurs. Practic, totul era pus la punct pentru ca Muzeul „Banatului Montan” să aibă un nou șef, cu contract de management valabil timp de 4 ani, cu obiective clare, asumate și de îndeplinirea cărora s-ar fi făcut responsabil. Numai că Romeo Dunca s-a răzgândit. Și asta pentru că Direcția Generală Juridică și de Administrație Publică Locală l-a tras de mânecă: unde-i lege, nu-i tocmeală.

Ca atare, președintele Romeo Dunca a dispus abrogarea actelor administrative emise tocmai de el. Acte administrative legate de organizarea concursului pentru postul de manager la muzeul din Reșița! Cu alte cuvinte, nu se mai ține niciun concurs la muzeu! Nu acum, cel puțin. Când? E greu de spus. Flavius Bozu a obținut în instanță suspendarea Hotărârii președintelui Dunca prin care contractul de management i-a fost încheiat înainte de termen și într-un alt proces cere chiar mai mult, cere anularea Hotărârii respective. Practic, Curtea de Apel Timișoara l-a trimis înapoi la locul de muncă, manager al Muzeului „Banatului Montan” Reșița, până la finele mandatului, ori până la pronunțarea unei decizii definitive a instanței privind justețea Hotărârii președintelui prin care a fost demis. Numai că, la data de 3 septembrie, lui Flavius Bozu îi încetase deja contractul de management. Asta i-a dat posibilitatea lui Romeo Dunca să păstreze managerul interimar, să nu-l mai instaleze pe Bozu nici măcar o zi, dar îl împiedică acum să organizeze vreun concurs. Și poate dura ani! Ani în care muzeul va fi pe mâinile unui interimar, care nu e obligat să-și asume obiective clare, criterii de performanță, așa cum i-au fost impuse lui Bozu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În aceste condiții, care erau cunoscute de toată lumea înainte ca Bozu să fie concediat, de ce s-a forțat plecarea acestuia, de ce s-a riscat acest haos, acest amatorism administrativ, cum pare la prima vedere? Pentru că dacă după evaluarea finală ar fi obținut media notelor peste 9, Flavius Bozu ar fi avut dreptul să vină cu un nou proiect de management pentru alți 4 ani. De unul singur, fără niciun fel de concurență! N-ar mai fi existat niciun concurs, ar fi fost o simplă formalitate!

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/