Președintele Dunca e ghiolban, opoziția e de rahat! Caraș-Severinul, la cel mai jos nivel!

crina dunca

Se poate coborî chiar și mai jos de atât, îi liniștește Romeo Dunca pe cărășenii care așteaptă și tot așteaptă să demareze în județ atât de mult promisa dezvoltare!

Ședințele Consiliului Județean Caraș-Severin continuă să fie un adevărat circ, doar că miștourile sunt tot mai des înlocuite cu jigniri grosolane și, foarte probabil, mâine-poimâine, cu schimburi de pumni. Fără exagerare!

Președintele Dunca nu numai că nu ține orgoliile sub control, așa cum îl obligă și cum îi permite funcția, ci e chiar cel care dă tonul. E primul care aruncă invective. Reprezentanții opoziției nu i-au rămas nici ei datori, folosind un vocabular la fel de neacademic. Așa s-a întâmplat și în plenul de la finele lunii februarie.

Ioan Crina, lider PSD, i-a cerut președintelui CJ să-și prezinte scuze după ce, într-o conferință de presă, acesta catalogase opoziția ca fiind „de rahat” și „de trei lulele”. „Dacă stăm la aceeași masă mi se pare normal să nu ne jignim unii pe alții, să vorbim civilizat!”, i-a bătut obrazul social-democratul. „Nu o să-mi cer scuze pentru că consider că ceea ce am spus este adevărat! Și, atâta timp cât consilierii opoziției sunt împotriva unui proiect benefic pentru județ, asta este părerea mea!“, a replicat tăios Romeo Dunca.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Ioan Crina s-ar fi ridicat de la masă auzind una ca asta. La fel și colegii săi din opoziție. „În mod normal n-ar trebui să stăm la aceeași masă. Dacă plecăm, faceți și mai mult rău județului ăsta! O să stăm la masă în continuare, dar asta mă obligă să vă jignesc și eu: Sunteți un mare ghiolban, domnule președinte!”, i-a plătit-o Crina. Numai că președintele Dunca e pregătit să înghită orice. Dacă e spre binele Caraș-Severinului! „Suport, pentru bunul mers al județului, orice jignire!”, și-a îndemnat liberalul rivalul să folosească și alte epitete.

Se poate și mai jos de atât!

Cum e posibil ca în cea mai importantă instituție publică din județ dialogul să se poarte în astfel de termeni, iar interesul public să treacă în plan secund? Președintele Romeo Dunca anticipează că se va coborî și mai jos de atât. „Trebe să fim hotărâți și uniți atunci când discutăm despre interesul județului și despre proiectele care sunt benefice pentru județ. Probabil că se poate și mai jos. Rămâne să vedem. Important este să facem. Dacă rezultatul este pozitiv, eu cred că nu contează cum am ajuns acolo ținând cont de faptul că există o luptă între cele două forțe politice. Există o luptă și o încăpățânare de orgolii care este nepotrivită, neconstructivă. Orgoliile scad foarte mult șansa dialogului. Eu nu am ezitat să fac cum cred că este mai bine pentru județ și am lăsat la o parte aceste jigniri pe care într-un alt context nu le-aș fi lăsat la o parte. Eu cred că vom reuși până la sfârșitul mandatului cel puțin o cale de comunicare, chiar și între aceste forțe, PNL și PSD. Celelalte formațiuni sunt niște mici apendice!”, a comentat Romeo Dunca pentru expressdebanat.ro.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/