Președintele Dunca, de neclintit! „Doctorul” Bașag merge în Consiliul de Administrație s-o demită pe Alina Stancovici!

romeo dunca
untitled design set 970x90 px

Managerul Spitalului Județean de Urgență Reșița își face bagajele după ce consilierii județeni PNL s-au supus poruncii șefului lor și l-au însărcinat pe Viorel Bașag să-i facă pe plac acestuia!

Toată lumea s-a scandalizat după ce liberalii din Consiliul Județean l-au înlocuit pe doctorul Caius Diaconescu cu Viorel Bașag în Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Reșița, cu scopul de a o pune pe liber pe Alina Stancovici și de a numi în funcția de manager o persoană agreată de Romeo Dunca. Reprezentanții PSD, PMP și Pro România au criticat în termeni duri schimbarea unui doctor cu un șef de benzinărie și, în plus, au formulat o plângere prealabilă în care au reclamat că Hotărârea respectivă a Consiliului Județean ar fi nelegală pe motiv că nu s-ar fi respectat regimul incompatibilităților aplicabil și configurația politică la ultimele alegeri locale.

„Raportat la situația de fapt, doar redus la absurd s-ar putea aprecia că nu s-a respectat configurația politică rezultată în urma alegerilor din anul 2020, în ipoteza în care din partea grupului pro România nu s-a născut nicio propunere care să fie acceptată și ulterior supusă cenzurii votului secret.”, a explicat președintele CJ, care le cere astfel aleșilor județeni să respingă în ședința de marți plângerea prealabilă a celor trei partide din opoziție.

publicitate ziar expresb 1000x100

Dorina Dan, directorul executiv al Direcției Juridice și de Administrație Publică Locală din Consiliul Județean, confirmă că articolul de lege invocat de PSD, PMP și Pro România prevede ca reprezentanții CJ într-un astfel de organism, cum e Consiliul de Administrație al spitalului, să fie desemnați prin hotărâre a Consiliului Județean, cu respectarea regimului incompatibilităților aplicabil și a configurației politice de la ultimele alegeri. Numai că, „în dinamica desfășurării ședinței CJ din 23 februarie, înainte de trecerea la votul secret al proiectului de hotărâre avut în vedere, au fost propuși doi consilieri județeni, și anume Viorel Bașag, propus de liderul de grup PNL, și Gabriela Stuparu, propusă de liderul grupului Pro România, care ulterior și-a retras propunerea, sens în care pe buletinele de vot a fost înscris doar Viorel Bașag, validat prin votul secret al consilierilor județeni.”

Ca atare, soarta lui Caius Diaconescu e deja stabilită. Și, implicit, cea a Alinei Stancovici, care e pregătită să elibereze postul de manager în orice clipă. Doar pentru o vreme însă. Va contesta demiterea ei în instanță și e convinsă că va câștiga. Așa cum s-a mai întâmplat o dată, atunci fiind demisă de tristul ministru al Sănătății de la acea vreme, Nelu Tătaru.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/