Mărturii din pandemie: „Plecam de la lucru cu sufletul strâns”

pacient covid
untitled design set 970x90 px

Medicii din cadrul Serviciului de Ambulanță al județului Timiș își amintesc cu groază de perioada în care pacienții dezvoltau forme servere de COVID-19. Multe astfel de cazuri au fost întâlnite de echipajele SAJ aflate în teren.

Unul dintre momentele grele a fost acela în care un tânăr, care nu mai putea respira, și-a pierdut viața la scurt timp după ce a fost transportat la spital.

„Erau zile foarte grele. Un tânăr de 30 și ceva de ani, cu o formă extrem de gravă, care efectiv și-a negat boala, nu a vrut să meargă la spital. Când a ajuns, avea o saturație de 45%. Era într-o insuficiență respiratorie severă. Am aflat după câteva zile că a decedat. E greu să știi că ai vorbit cu cineva și apoi acel cineva nu mai este. Prima pacientă pe care am dus-o la TIR-ul ATI a decedat după ce a făcut o hemoragie. Nu cred că vreun coleg de-al meu a trecut ușor peste cazurile care de acest fel. Plecam de la lucru cu sufletul strâns. Îmi amintesc că mama mea, în fiecare seară când ajungeam acasă, mă întreba cum mi-a fost ziua. Eu mereu încercam să o liniștesc, să îi spun că nu a fost grea, ca să nu se îngrijoreze. Zicea că știe că mi-a fost greu și eu îi spuneam că nu a fost greu”, a mărturisit medicul Florin Crișan, managerul SAJ Timiș.

publicitate ziar expresb 1000x100

Au existat și situații în care pacienții, deși aveau o formă gravă de boală, nu voiau să meargă la spital de teama că vor fi omorâți.

„Au fost anumite curente care au transmis că oxigenul omoară pacienții. Mulți au așteptat acasă fără să fie investigați. Mereu îi rugam să mergem la spital, să li se facă investigații. Le explicam că nu îi obligă nimeni să rămână în spital. Nu poți să iei pe nimeni cu forța, doar la pacientul inconștient”, a mai spus medicul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/