Președintele Dunca adus în fața instanței pentru atacurile fără precedent la adresa justiției!

dunca romeo (2)

Șeful Consiliului Județean Caraș-Severin va da socoteală în sala de judecată după ce a lansat acuzații grave și a insinuat acte de corupție de care s-ar face vinovat unul dintre cei mai apreciați magistrați din județ.

Judecătorul Rustin Ciasc, fostul președinte al Tribunalului Caraș-Severin, a fost terfelit în spațiul public de Romeo Dunca, fără ca politicianul să poată prezenta măcar indicii temeinice potrivit cărora cariera magistratului ar fi pătată. Omul legii a fost asociat de liderul PNL cu un presupus grup infracțional, Dunca zugrăvindu-l pe pagina sa de Facebook drept un judecător – marionetă, care ar fi răspuns la comenzi politice izvorâte din interese meschine. Cu alte cuvinte, judecătorul Rustin Ciasc a fost acuzat de președintele CJ că ar fi înclinat balanța justiției în funcție de cum i s-a comandat. N-a prezentat nicio dovadă în acest sens, ci a speculat și a comentat în termeni subiectivi anumite soluții ale magistratului. Dunca i-a reproșat judecătorului Ciasc inclusiv admiterea propunerii de arestare preventivă formulată de DIICOT privindu-le pe Luminița Jivan și Maria Păulescu. Prima, consilier al președintelui Dunca la acea vreme, cea de-a doua, director al Direcției de Drumuri Județene Caraș-Severin. Reamintim că, fiind arestate preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Caraș-Severin, cele două au fost puse în libertate de Curtea de Apel Timișoara.

Despre Rustin Ciasc vorbesc însă cifrele. Mai exact, numărul sentințelor date de acesta și desființate în totalitate sau în parte de instanțele superioare, al casărilor, precum și numărul soluțiilor confirmate de Curtea de Apel Timișoara și Înalta Curte de Casație și Justiție. Cifrele respective conturează reputația unui judecător onest și bine pregătit. Președintelui Dunca nu-i rămâne decât să demonstreze contrariul!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/