Președintele Dunca a mai bifat un „succes”: Singura echipă de Liga 1 se desființează?!

banat girls

Echipa de fotbal feminin Banat Girls, singura din Caraș-Severin care joacă la cel mai înalt nivel, nu știe încă dacă va juca în ediția de campionat care stă să înceapă, dar sigur nu va evolua în eșalonul secund!

Romeo Dunca și-a dat încă o dată cu stângu-n dreptul, s-ar putea spune, după ce Consiliul Județean Caraș-Severin n-a direcționat nici măcar un leu către clubul de fotbal feminin. Daniel Surdu, președintele Banat Girls, a recunoscut că efectiv nu a găsit alte soluții și că e dezamăgit că fetele sale, care reprezintă Reșița și Caraș-Severinul la cel mai înalt nivel în fotbalul românesc, nu au primit sprijinul pe care l-ar fi meritat de la autoritățile locale și județene.

Pe masa președintelui Dunca a ajuns solicitarea de sprijin financiar, însoțită de proiectul necesar, însă fotbalistele au fost driblate de dezinteresul ori incompetența celor din Palatul Administrativ.

„Proiectul nostru a fost declarat neeligibil de către Consiliul Județean, pe motiv că a lipsit de la dosar o declarație pe proprie răspundere autentificată la notar. Nu am înțeles niciodată de ce s-au cerut mai multe acte decât impune legea, dar oricum se puteau cere completări sau clarificări ulterioare, cum s-a facut în 2019. O hârtie care, chiar dacă nu era autentificată și care putea fi făcută într-o jumătate de oră, nu poate lăsa un club de Liga 1 fără finanțarea turneelor de selecție a junioarelor și fără cantonamentul de pregătire. Eu cred ca s-au găsit motive pentru ca această echipă, care a făcut și face cinste județului Caraș-Severin, să nu primească nici acei puțini bani de care avea atâta nevoie pentru a merge mai departe, în detrimentul altora, care se bucură și de alte finanțări, cum ar fi Direcția Județeană pentru Tineret și Sport.”, a declarat, pentru Express de Banat, Daniel Surdu.

Ce nu se poate în mandatul lui Dunca s-a întâmplat când la comandă era Silviu Hurduzeu, deși acesta face parte dintr-o altă echipă politică decât Dani Surdu, nu e coechipier cu acesta, cum e cazul actualului președinte. „În 2019 s-a putut, s-au găsit resurse și pentru noi, s-au găsit și pentru CSM Reșița. De data asta… Îmi pare rău să o spun, dar după o muncă de 5 ani, în care m-am zbătut mult, cu o mână de oameni inimoși și pasionați, totul se va nărui, pentru că sunt prea puțini cei care ne-au ajutat, în special cei din mediul privat. De la autoritățile locale și județene… mai puțin, iar acum deloc. Sunt dezamăgit, cred că o să ne retragem din campionatul Ligii 1 și vom avea doar echipa de junioare. E o înfrângere nu pentru Banat Girls, e o înfrângere pentru Caraș-Severin și pentru Consiliul Județean! Nu știu daca Romeo Dunca a fost foarte interesat de acest subiect, dar dumnealui are alte meciuri, probabil, mai importante de jucat”, a adăugat Surdu.

Antrenorul echipei, Daniel Amariei, n-a avut încotro și a acceptat plecarea mai multor jucătoare care au primit oferte de la alte cluburi: „În 29 august începe Liga 1, ar fi trebuit să jucăm primul meci. Noi astăzi nu mai avem un lot întreg, nu am făcut cantonament, nu am făcut niciun antrenament. Lucrurile sunt cât se poate de clare. E trist!”

Nimic pentru Banat Girls, nimic pentru Marius Cocioran, sportivul care a reprezentat încă o dată Caraș-Severinul la Jocurile Olimpice, nimic, nimic și iar nimic. Nimic, domnule Dunca!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/