Sorin Funzăverde a depus jurământul

Astăzi la orele prânzului, proaspăt învestit în funcția de președinte al Consiliului Județean,  Sorin Frunzăverde a depus jurământul în prezența membrilor Consiliului Județean și a membrilor Instituției Prefectului.

O dată încheiate alegerile locale, Sorin Frunzăverde, ales de către cărășeni, își continuă activitatea la conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin. După ce jurământul a fost depus, prefectul orașului, Silviu Hurduzeu, a dorit să spună câteva cuvinte: „Trăim într-un județ cu probleme și de aceea este de datoria noastră ca împreună să încercăm să le rezolvăm pentru că așteptările cetățenilor sunt foarte mari.”

În cadrul discursului, președintele Consiliului Județean a dorit că menționeze că: „Din toamnă vom face alt tip de politică în România. Parlamentul țării începe să se reîntoarcă la atribuțiile lui, și de aici și administrațiile locale și cele județene vor avea un alt tip de viață administrativă. La nivelul județului, se vor continua proiectele europene demarate.”

Cu toate acestea, nu s-a dezbătut foarte mult situația alegerilor locale, urmând ca săptămâna viitoare să se organizeze o conferință de presă în care, a anunțat Sorin Frunzăverde, se vor analiza alegerile locale și vor fi detaliate ultimele evenimente politice.

Din păcate, la ceremonia de depunere a jurământului multe dintre scaunele consilierilor județeni au fost goale. Deși evenimentul este unul important atât pentru cetățenii orașului, dar și pentru membrii instituțiilor reșițene, câțiva dintre consilierii locali au preferat să nu onoreze cu prezența lor.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157630220370798″]


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/