Președintele Comisiei de Apărare luptă cu ANI prin instanțe necompetente. Sau fentează legea?!

Așa cum Express de Banat a relatat în această dimineață, Ion Mocioalcă, unul dintre greii politicii cărășene, a deschis proces împotriva sentinței ANI, agenție care l-a declarat incompatibil, după ce și-a angajat fiica la cabinetul parlamentar.

Toate bune și frumoase până în acest moment! Problema e că parlamentarul s-a adresat unei instanțe greșite! Asta, deși ocupă de patru mandate un scaun în Parlamentul României și se presupune că ar trebui să știe cum stau lucrurile. În plus, legislativul elaborează legi, iar asta face ca decizia greșită a președintelui PSD Craaș-Severin să ridice mai multe semne de întrebare.

Mai exact, Mocioalcă a atacat decizia ANI la Tribunalul Caraş-Severin, adresându-se secţiei Comercial Administrativ şi Fiscal, instanţă de pe raza sa de domiciliu. Legislaţia însă spune clar că toate comisiile de integritate funcţionează pe lângă curţile de apel. Prin urmare, astăzi, Tribunalul Caraş-Severin s-a pronunţat asupra excepţiei invocate din oficiu şi a stabilit că nu este competentă teritorial pentru soluţionarea cauzei, pe care a transmis-o Curţii de Apel Timişoara. Sentinţa este definitive!

A fentat procedura?

Gurile rele nu scot din calcul o a doua variantă, la fel la plauzibilă, de altfel! Este posibil ca deputatul să fi ştiut, în fapt, procedura. Mai ales că, în trecut, consilierul său, Nicolae Ştefănescu, a trecut printr-un proces similar, iar cabinetul parlamentar al lui Ion Mocioalcă, acolo unde Ștefănescu fusese angajat, a trimis toate documentele solicitate Curţii de Apel Timişoara.

În varianta a doua, este posibil ca deputatul să fi depus intenţionat cererea de chemare în judecată la Tribunalul Caraş-Severin, doar pentru a mai trage de timp, având în vedere că alegerile locale se desfăşoară peste numai câteva luni, iar candidatura sa la Consiliul Județean este una dintre opțiunile PSD.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/