Cum rezultatele parțiale din cadrul alegerilor generale îi dau câștigători pe social-democrați, edilul ales al orașului de la malul Dunării subliniază că președintele României ar trebui să dea guvernarea celor care au fost aleși în manieră democratică și în niciun caz să treacă peste vocea poporului care, prin votul de duminică, nu a făcut altceva decât să sancționeze măsurile dezastruoase din ultimele luni luate în contextul epidemiologic.
Deși calculul politic în privința celor care vor prelua Palatul Victoria este în toi, există deja tensiuni pe seama viitoarei guvernări a țării, mai ales după ce în spațiul public a fost vehiculată dorința președintelui Klaus Iohannis pentru o guvernare de centru-dreapta, doar pentru a nu lăsa ca puterea să ajungă în mâinile taberei social-democrate. Total eronat, spune Adrian Torma, care atrage atenția că semnalul dat de populație trebuie respectat întocmai:
„E greu să anticipez ce se va întâmpla în zilele următoare. E clar că există un câștigător al alegerilor, iar acel câștigător ar trebui să formeze noul guvern. Echipa care a guvernat în ultimul an ar trebui să accepte că a făcut-o prost și cumva să treacă fie în opoziție, fie să susțină și ea un guvern minoritar pentru că, să nu uităm, până acum, PNL-ul a condus cu un guvern minoritar. Astăzi ar trebui ca liberalii să susțină un guvern minoritar de Stânga, să arate aceeași decență, iar președintele ar trebui să dea PSD-ului guvernarea care, până la urmă, a fost ales într-o manieră democratică”.
Reprezentantul PSD insistă pe subiectul pierderii alegerilor parlamentare de către PNL pe seama măsurilor stângace care au fost luate de la instalarea temutului virus în România, acesta reamintind și modul în care a fost taxată formațiunea politică din care face parte cu ocazia alegerilor europarlamentare din 2019:
„A fost un avertisment asupra modului agresiv în care au fost tratați cetățenii, numai vorbesc de spaima pe care au băgat-o în oameni, aceea de a nu se prezenta la vot, fapt care a avut drept consecință o prezență relativ mică, poate cea mai mică din istoria alegerilor postdecembriste. În loc să-i încurajăm pe cetățeni să meargă la urne, oferindu-le condiții decente astfel încât prezența la vot să nu însemne îmbolnăvirea cu virusul ucigaș, ei au făcut total opusul. În același timp, avem exemplul școlilor închise, dar nu am avut opreliști pentru a organiza alegeri. Românii s-au trezit. Oamenii și-au dat seama de adevărul sau minciuna spusă de un om politic, oricare ar fi el. Așa cum, poate, în 2019, oamenii au amendat mișcările PSD-ului, uite că astăzi, aceiași cetățeni au avut curajul și au amendat mișcările PNL-ului. Ciudat pentru mine este că, din erodarea PSD-ului, cei care au guvernat în ultima perioadă, mai exact cei care au stat șapte ani pe tușă, nu au înțeles și nu au învățat nimic”.