Premii pentru cei mai buni elevi ai Caransebeșului

premiere elevi caransebes

Primăria Caransebeș a găzduit astăzi o festivitate dedicată performanței în educație, în cadrul căreia au fost premiați elevii prezenți la fazele naționale ale olimpiadelor școlare, din anul școlar 2024 –2025, alături de profesorii care i-au îndrumat.

Evenimentul s-a desfășurat în Aula „1 Decembrie 1918”  a Primăriei Caransebeș și a reunit elevi, cadre didactice, părinți și reprezentanți ai administrației locale. În total, au fost recompensați 81 de elevi și 37 de profesori, fondul total de premiere depășind 64.000 de lei.

Pe lângă diplome și flori, elevii au fost recompensați și cu premii în bani, în funcție de rezultatele obținute: 1.500 de lei pentru locul I, 1.000 de lei pentru locul III, 700 de lei pentru mențiuni, 600 de lei pentru premii speciale și 500 de lei pentru participare. Profesorii au fost răsplătiți, la rândul lor, cu câte 500 de lei fiecare.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Festivitatea a debutat cu premierea cadrelor didactice, un gest simbolic prin care municipalitatea de pe Timiș și Sebeș a dorit să sublinieze rolul esențial al profesorilor în formarea și susținerea elevilor performanți. Ulterior, au fost premiați elevii, considerați „vedetele zilei”, după cum a punctat primarul Felix Borcean.

„Pentru mine este o bucurie deosebită să premiez excelența, performanța la nivel de competiții interșcolare, munca pe care voi ați depus-o de-a lungul anului, iar voi, dragii mei, sunteți vârful icebergului, cei mai buni dintre cei buni din școlile din municipiul Caransebeș. Chiar dacă nu sunteți cu toții din Caransebeș, faptul că faceți performanță aici este o onoare pentru noi. Aceste rezultate trebuie răsplătite și o facem cu plăcere”, a declarat primarul Caransebeșului, care a subliniat că și-ar dori ca, de la an la an, numărul participanților la fazele naționale ale olimpiadelor școlare să fie în creștere.

cristescu 1000 x 200 2 copy stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/