Premierul României a tolerat disfuncționalitățile instituțiilor și nu are nici cea mai mică intenție să schimbe lucrurile!

Viorica Dăncilă i-a oferit deputatului PNL de Caraș-Severin, Valeria Schelean-Șomfelean, prin comentariile făcute pe seama cazului halucinant de la Caracal, prilejul perfect de a demonstra încă o dată pe mâinile cui a ajuns România!

Parlamentarul cărășean a reacționat imediat după ce premierul Dăncilă a anunțat că PSD se opune convocării unei sesiuni parlamentare extraordinare după evenimentele absolut rușioase, dar și îngrijorătoare în același timp, de la Caracal. „Doamna Dăncilă ne-a spus că, în calitatea sa de prim-ministru, deține toate pârghiile necesare pentru a face ca instituțiile statului să funcționeze eficient. Că a descoperit, doar datorită Alexandrei, cam câtă putere îi conferă funcția deținută. Că, timp de mai bine de un an și jumătate de mandat, a tolerat disfuncționalitățile acestor instituții, deși stătea în puterea domniei sale să le reformeze!”, a subliniat Valeria Schelean-Șomfelean.

Totodată, deputatul liberal spune că premierul României a demonstrat prin afirmațiile făcute aseară că PSD a găsit un nou argument public pentru a solicita magistraților alocarea unor resurse reduse, atât umane, cât și financiare, pentru descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. „Doamna Dăncilă ne-a mai arătat că, în calitatea sa de președințe al partidului de guvernare, are nevoie de un apel la «clasa politică» pentru implementarea măsurilor enunțate, deși PSD-ALDE are majoritate parlamentară. Dar și că, în realitate, ne-a «servit» un discurs frumos, fără nici cea mai mică intenție să schimbe lucrurile, atât timp cât PSD nu acceptă propunerea PNL de convocare a unei sesiuni extraordinare pentru a discuta și vota modificările legislative ce reclamă urgență!”, a mai comentat Valeria Schelean-Șomfelean.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/