Premierul Grindeanu a devenit brusc pentru Mocioalcă „premierul nostru”!

După poziționările de la nivel central cu privire la scandalul dintre președintele PSD, Liviu Dragnea, și premierul Sorin Grindeanu, liderul social-democraţilor cărăşeni Ion Mocioalcă operează cu fineţuri.

În premieră, președintele PSD Ion Mocioalcă scrie „premierul nostru Sorin Grindeanu…”, asumându-și practic susținerea pentru premier la a cărui postare a și dat share pe pagina sa de Facebook, Ion Mocioalcă Official.

Dacă într-o postare de luni după-amiază îl numea sec „premierul Sorin Grindeanu”, mai pe seară și-l asumă concret și scrie „premierul nostru Sorin Grindeanu”, după care reproduce o declarație a acestuia din Croația, acolo unde premierul face o vizită oficială.

De altfel, cu ocazia acestei vizite, omologul său croat a subliniat faptul că premierul este născut în Caraș-Severin, acolo unde trăiește o importantă comunitate croată și este convins că premierul Grindeanu este familiarizat cu doleanțele acesteia.

Cât îl privește pe Mocioalcă, PSD Caraș-Severin nu a trimis până la această oră o poziție oficială cu privire la cele apărute în presă, referitor la susţinerea de către primarii PSD din judeţ a prim-ministrului Sorin Grindeanu…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/