PREMIERĂ timișoreană la Teatrul de Vest din Reșița!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Vineri cărășenii sunt așteptați la teatru! Cărășenii și nu numai. Piesa care va fi pusă în scenă va fi una cu actori ai Teatrului Național Timișoara.

Premiera pentru spectatorii cărăşeni care se vor afla vineri, 16 februarie, în sala Teatrului de Vest din Reșița se numeşte „Iaacovi și Leidental”, de Hanoch Levin, un spectacol muzical care nu este recomandat copiilor sub 16 ani.

„Pe 16 februarie, vineri, o să avem prima producţie de când sunt eu aici, e vorba de «Iaacovi și Leidental», a lui Hanoch Levin. Levin este unul dintre cei mai mari dramaturgi contemporani, nu doar ai Israelului, ci şi ai Europei şi lumii, se joacă în toată lumea, e tradus în foarte multe limbi. Spectacolul s-a jucat cu un succes foarte mare la Teatrul Naţional, vreme de 5 ani. Într-un fel, inspirat fiind de succesul de acolo, am rugat-o pe Mihaela Lichiardopol, fosta mea colegă de institut şi de teatru şi prietenă să vină să facă spectacolul şi pentru Teatrul reşiţean. E un spectacol care se adresează tinerilor. Povestea este foarte simplă, doi prieteni foarte buni, apare o damă şi s-a terminat prietenia. Dar e o poveste frumoasă, e un musical, actorii cântă, actorii se mişcă, e un spectacol de lumină, de imagine, cu un decor aproape Lego, se transformă. E un spectacol modern, de festival”, ne-a declarat managerul Teatrului de Vest din Reșița, Florin Gabriel Ionescu, într-un interviu pentru Express de Banat.

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Din distribuție fac parte: Călin Stanciu jr., Bogdan Spiridon, Alina Ilea. Cu toții sunt actori ai Teatrului Național Timișoara, la fel ca Geta Medinschi, cea care semnează scenografia.

Potrivit managerului Florin Gabriel Ionescu, până la Paște pe scena Teatrului de Vest din Reșița se vor mai juca alte 4 premiere.

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/