Premieră SMURD în Caraș-Severin. După 7 ani, personal la nivelul ambulanței!

De 7 ani, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic“ Caraș-Severin dispune de o ambulanță SMURD ultra echipată din punct de vedere tehnic, însă nu și de o echipă completă de personal de specialitate. Situația s-a schimbat azi!

Vestea ne-a fost transmisă de reprezentanții ISU Semenic, printr-o postare apărută pe pagina de Facebook a instituției: „Începând de astăzi, 17.04.2019, prin efortul conjugat al inspectoratului nostru și al UPU-SMURD Reșița, a fost operaționalizată prima ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă de tip C din județul nostru, autospecială care va funcționa cu medici cu specialitatea în medicina de urgenţă, asistenţi medicali și paramedici ISU“.

Potrivit ISU, această ambulanță este în dotarea inspectoratului cărășean din anul 2012, dar „neputând fi încadrată cu personal de specialitate, a fost reclasificată și a funcționat ca ambulanţă de prim ajutor calificat de tip B, fiind încadrată doar cu paramedici din rândul pompierilor militari“.

Azi dimineață, în jurul orei 10:15, după cum mai precizează reprezentanții ISU, echipajul de terapie intensivă mobilă în formulă completă a și avut prima intervenție, care a fost o reușită. Să fie într-un ceas bun, întru salvarea cât mai multor vieți!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/