PREMIERĂ. Reșița are primul club de fotografie!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Cei mai talentați fotografi din Reșița, cunoscuți probabil de mulți dintre locuitori, au decis că e timpul să-și unească forțele și să activeze sub același nume, în cadru organizat. Prin urmare, n-au stat prea mult pe gânduri și au înființat prima asociație din oraș, care are acest obiect de activitate.

Asociatia ,,FOTO CLUB BANATUL MONTAN” este o organizaţie profesională cu caracter social, artistic, educativ şi ştiinţific, având ca scop oferirea de sprijin logistic și material membrilor săi în vederea participării la diverse manifestări legale care au ca temă fotografia artistică – saloane şi expoziţii de artă fotografică, ateliere/workshopuri, ture sau tabere foto.

Scopul organizației este, practic, de a promova fotografia artistică în zona Banatului Montan. De altfel, cei care fac parte din această asociație îi surprind pe cărășeni pe paginile de socializare cu peisaje din județ, care, fie transformă Caraș-Severinul într-un regat înghețat, fie îl fac să devină ținutul mirific de basm pe care îl căutăm în perioada de concediu, din păcate, peste granițele țării.

,,Acest Club este o premieră și ne bucură enorm faptul că am reușit să îl înființăm. Este un început, unul bun spunem noi, și sperăm să le demonstrăm reșițenilor, dar nu numai, că frumosul ne înconjoară, dar suntem prea ocupați să îl observăm. De multe ori, prin fotografie descoperim o altă lume, mai bună sau mai întunecată, după caz, dar cert este că pasiunea noastră poate rula acum într-un cadru organizat, a spus Flavian Savescu, președintele organizației.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Lansarea oficială a Asociaţiei ,,Foto Club Banatul Montan” va avea loc joi, 26 februarie 2015, de la ora 18:00, în holul Universităţii ,,Eftimie Murgu” din Reşiţa, unde va avea loc Expoziţia de fotografie a membrilor fondatori.

afis foto club

Invitaţii speciali ai acțiunii sunt Eugen Negrea, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, și Nelu Scripciuc, preşedintele Foto Club Pro Arad. Intrarea este liberă.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/