Premieră pentru Moldova Nouă! Târg agricol de vară pe faleza Dunării!

Primul târg agricol de vară, pregătit de Primăria și Consiliul Local din Moldova Nouă, va avea loc, în acest sfârșit de săptămână, pe faleza Dunării. Producătorii agricoli și crescătorii de animale așteaptă cât mai mulți clienți, atmosfera fiind întreținută de artiști locali.

Administrația locală din Moldova Nouă pregătește încă o premieră. În acest sfârșit de săptămână (10-11 iunie), pe faleza Dunării se va desfășura primul târg agricol de vară. Vor fi prezenți producători agricoli și crescători de animale, cu produse tradiționale specifice, participarea lor fiind gratuită. Din program nu vor lipsi muzica și dansul, împreuncă cu Simici Band, Petrică Pavlovici, Florentina Sima și ansambluri locale de dansuri populare.

În cele două zile, târgul va fi deschis între orele 10.00 și 22.00.

La auzul veștii, localnicii din Moldova Nouă se arată mulțumiți de inițiativă și speră ca, în viitor, la malul Dunării să se organizeze și un târg de vechituri, pe genul celui de la Reșița. Primarul Adrian Torma se declară deschis la propuneri și spune că ia în calcul orice idee venită din partea celor cărora le apără interesele.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/