Un eveniment sportiv în premieră națională se va desfășura la Timișoara. Este vorba de un campionat al liceelor la padel, un sport nou extrem de antrenant. Competiția va fi organizată pe durata întregului an școlar următor, iar participanții au posibilitatea de a câștiga premii în bani.
Anul școlar începe dinamic pentru liceenii din Timișoara, care sunt invitați să descopere un sport nou, extrem de antrenant. Inspectoratul Școlar Timiș anunță că va lansa un campionat al liceelor la padel, un eveniment sportiv în premieră națională, care se va desfășura pe durata întregului an școlar 2021-2022. Competiția pune în joc și premii în bani, în valoare de 15.000 lei.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Timiș, deoarece liceenii nu cunosc acest sport nou intrat în România, pentru început, ei vor participa la antrenamente alături de profesioniști internaționali în padel. Primele antrenamente au loc în acest weekend, astfel că liceenii, dar și părinții sau prietenii lor sunt invitați să descopere cum se joacă padel.
„Miza noastră este să promovăm sportul la cel mai înalt nivel în rândul elevilor din județul Timiș și din Timișoara. Nu numai că îi invităm pe liceeni să descopere acest sport nou, padel, care e mai puțin cunoscut în România, fiind unul din cele mai noi sporturi la nivel mondial, ci le dăm șansa să se implice într-o competiție sportivă cu miză mare, la finalul căreia pot câștiga premii substanțiale. Credem că tinerii de azi au nevoie mai mult ca oricând să fie implicați în activități sportive care să îi ajute să se dezvolte armonios, iar alături de partenerii noștri îi invităm să practice această nouă ramură sportivă.”, a declarat Marin Popescu, inspectorul școlar general al județului Timiș.
În vederea participării la campionatul liceelor la padel, elevii din Timișoara și din județul Timiș au la dispoziție baza sportivă Padel Center pentru antrenamente gratuite, zilnic, între orele 10.00 și 16.00, pe toată durata anului școlar.
„Primele antrenamente de padel încep în acest sfârșit de săptămână. În zilele de vineri, 20, și sâmbătă, 21 august, cunoscutul antrenor Rafael Eduardo Moreno de la Torre vine la Timișoara și susține, două zile de antrenamente-școală pentu liceeni și pentru toți cei care vor să descopere acest sport nou. Liceenii și toți cei interesați se pot programa la o sesiune de antrenament cu Rafael Eduardo Moreno de la Torre telefonic (0786450073) sau pe rețelele sociale ale bazei sportive Padel Center Timișoara.”, a informat Inspectoratul Școlar Timiș.
Padelul este un sport de socializare care se joacă la dublu, cu rachete de forma celor de tenis, însă fără corzi. Se joacă pe un teren înconjurat de pereți din sticlă. La Timișoara se află singurul club cu terenuri profesionale de padel din zona de vest a României.