PREMIERĂ. Dezbatere publică transfrontalieră la Oravița! Sârbii vor să extindă centrala termoelectrică de la Kostolac!

În ultima zi a lunii august, județul Caraș-Severin va găzdui o întâlnire transfrontalieră cu autorități din România și Serbia, dar și cu publicul interesat de impactul asupra mediului înconjurător, având în vedere că sârbii intenționează să extindă centrala termoelectrică de la Kostolac. 

Proiectul de extindere a centralei termoelectrice din Kostolac, comuna Pozarevac, îi cheamă pe cărășeni la o dezbatere publică transfrontalieră, organizată la Oravița. Întâlnirea este prima de acest gen, după cum afirmă Marius Vodiță, șeful Serviciului Reglementări din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Caraș-Severin. „Este o dezbatere publică transfrontalieră pe care nu am mai trăit-o până acum. Dezbaterea va fi organizată de Ministerele Mediului din România și Serbia. Raportul de mediu este postat pe site-ul Ministerului și pe site-ul Agenției de Protecție a Mediului, vorbesc despre ceea ce specialiștii au evaluat. Este o procedură normală. În 27 de ani, nu a mai existat o astfel de dezbatere. Este prima”.

Înainte de dezbaterea publică, cei interesați pot transmite observații autorităților cu responsabilități în acest caz. „Publicul interesat poate transmite în scris comentarii/opinii/observaţii justificate privind documentele afişate spre consultare, prin poştă la Ministerul Mediului– Direcţia Controlul Poluării şi Evaluare Impact, B-dul Libertăţii nr. 12, Sector 5, Bucureşti si pe email la adresa aureliu.dumitrescu@mmediu.ro sau la APM Caraș Severin, Str. Maior Petru nr. 73, Reșița judeţul Caraș-Severin, 0255 223 053 sau e-mail: office@apmcs.anpm.ro, până la data de 29 august 2017”, anunță Ministerul Mediului pe site-ul său.

Întâlnirea cu cei interesați, oameni de rând, specialiști și autorități va avea loc joi, 31 august, ora 12.00, la Casa de Cultură „Mihai Eminescu” din Oravița. „Va fi o dezbatere publică formată din două părți. Va fi o dezbatere publică la care participă publicul interesat și va fi o a doua la închidere, o ședință interministerială, între autorități: Consiliul Județean, primării locale. Așteptăm cât mai multe întrebări”, a subliniat Marius Vodiță.

Potrivit jurnaliștilor de la Rise Project, investiția ar include și extinderea unei cariere de lignit care ar urma să alimenteze termocentrala cu materie primă. Conform planului inițial, noul bloc al termocentralei Kostolac B ar urma să fie pus în funcțiune în 2020, iar cariera de lignit ar urma să fie extinsă un an mai devreme. Pe 24 iunie 2016, justiția din Serbia a blocat decizia Guvernului care aprobase proiectul la sfârșitul lui 2013. Judecătorii au considerat că puterea de la Belgrad nu a luat în calcul impactul transfrontalier asupra mediului. Totodată, Comisia Economică a Națiunilor Unite i-a impus Serbiei să consulte România în privința studiului de impact.

Pentru a începe lucrările la noua unitate, în decembrie 2014 guvernul sârb a luat un împrumut de la China Exim Bank în valoare de 608 milioane USD, cu o dobândă de 2,5 la sută și cu o perioadă de rambursare de 20 de ani.

Investitorul și dezvoltatorul proiectului privind noua unitate B3 de 350 MW de pe amplasamentul centralei termoelectrice Kostolac B este Întreprinderea Publică „Industria energiei electrice din Serbia”. „Procesul tehnologic analizat, precum și caracteristicile naturale ale terenului (caracteristici geologice, regimul hidrologic influențat de operațiunile miniere) indică faptul că posibilul impact asupra mediului poate apărea în zona din nordul orașului Pozarevac, înspre Dunăre”, se arată în raportul specialiștilor, care poate fi consultat în integralitate accesând link-ul http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/2017-08-08_Kostolac_B3_studiu_EIA_RO.pdf

Sursă foto principal: Wikipedia

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/