Prejudiciu de sute de milioane de lei în dosarul jafului de la Aeroportul Caransebeş şi de la Băile Herculane!

Potrivit DIICOT, procurorii Biroului Teritorial Caraș-Severin, cu sprijinul ofițerilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție — Serviciul Județean Anticorupție Caraș-Severin, au efectuat acte de urmărire penală în dosarul privind devalizarea SC Argirom Internațional SA București şi au extins urmărirea penală şi pentru devalizarea SC Aeroportul Caransebeș SA (Aeroportul din municipiul Caransebeș) și SC Hercules SA.

Anchetatorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a inculpaților Dorin Marescu, avocat în Baroul București, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și complicitate la infracțiunea de delapidare, și Iancu Hrelescu, acuzat de complicitate la infracțiunea de delapidare, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și spălare de bani”.

În aceeași cauză, sunt urmăriți penal, în stare de libertate, Petru Adrian Andrițoiu, expert evaluator ANEVAR la data faptei, pentru constituire a unui grup infracțional organizat, sub forma sprijinirii, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la infracțiunea de delapidare, și Ion Sima, executor judecătoresc din Caransebeş, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, sub forma sprijinirii, abuz în serviciu și complicitate la infracțiunea de delapidare.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada decembrie 2007 — august 2008, s-a constituit un grup infracțional organizat, coordonat de către inculpații Iosif Armaș, Dorin Marescu, Iancu Hrelescu și alții, având drept scop însușirea principalelor active ale SC Argirom Internațional SA și SC Hercules SA. În perioada menționată, inculpatul Iosif Armaș a înstrăinat cu sprijinul inculpatului Dorin Marescu, către inculpatul Iancu Hrelescu, 60% din acțiunile deținute de SC Argirom Internațional SA la SC Aeroportul Caransebeș SA, contra unei suprafețe de 1/2 dintr-un teren de 7.406 mp, cu o valoare de piață de 19.033 euro, iar, ulterior, la un interval scurt de timp, a procedat la înstrăinarea celor 60% acțiuni către SC Excav Prod SRL Caransebeș contra sumei de 418.408 euro (de aproximativ 21 de ori mai mult decât valoarea la care au fost dobândite), cunoscând că acțiunile provin din săvârșirea de infracțiuni, spun procurorii.

Potrivit organelor de cercetare penală, în aceeași perioadă au fost însușite de către membrii grupului, pentru inculpatul Iancu Hrelescu sau pentru alții, prin acte fictive, șapte imobile (hoteluri, băi termale, restaurante cu o valoare de circulație de aproximativ 4.032.800 lei și 400.000 de euro) din patrimoniul SC Hercules SA, unde SC Argirom Internațional SA era acționar majoritar”.

Tot procurorii spun că faptele au fost săvârșite cu sprijinul expertului evaluator ANEVAR Adrian Petru Andrițoiu și al executorului judecătoresc Ion Sima. Imobilele dobândite au fost înstrăinate ulterior către SC Excav Prod SRL, chiar și cu un preț de aproximativ 12 ori mai mare decât prețul la care au fost achiziționate prin executare silită, arată DIICOT.

La data de 19.03.2008, SC Argirom Internațional SA a intrat în insolvență, creditorul majoritar fiind Ministerul Administrației și Internelor — Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale UT 350, care deține o creanță de aproximativ 10 milioane de euro. Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ 123.000.000 lei, valoarea creanțelor împotriva SC Argirom Internațional SA”, menționează procurorii antimafia.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra a 75 de imobile, dintre care 45 erau clădiri (hoteluri, restaurante, spații comerciale, băi termale, ștranduri) și 30 erau terenuri. În acest dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/