
Casa de Cultură Studențească din Reșița, în colaborare cu DGASPC Caraș-Severin, organizează proiectul „Pregătiți pentru viață” prin care 90 de copii nevoiași se vor bucura de tabere de weekend.
Casa de Cultură Studențească din Reșița, sub egida Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, organizează proiectul intitulat „Pregătiți pentru viață”. Acesta se va desfășura în două etape, în perioadele 22 – 24 septembrie și 6 – 8 octombrie.
Proiectul vizează organizarea unor tabere de weekend special concepute pentru copii cu vârsta de peste 14 ani provenind atât din sistemul de protecție specială, cât și din familii vulnerabile din comunitate. Acesta se adresează în special copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, celor orfani de unul sau ambii părinți, precum și tinerilor care au traversat diverse traume sau abuzuri.
A fost alocat un total de 110 locuri, (90 de copii, 10 însoțitori, 10 formatori/voluntari/animatori), astfel încât cât mai mulți tineri să beneficieze de această oportunitate.
Tabăra se va desfășura la Pensiunea Casa Ecologică din Băile Herculane. Aici copiii vor avea șansa să participe la activități recreative și de relaxare, dar și la sesiuni coordonate de specialiști în domeniul psihologiei, care vor contribui la dezvoltarea și întărirea lor emoțională și socială.
Salvări la înălțime, intervenții și exerciții în medii periculoase și demonstrații cu câini de căutare – toate, în Piața Victoriei din Timișoarei. Un spectacol al curajului și al dedicării,...
Cristian Rădoi |
28 February 2026
Descinderi în Timiș. Bărbat prins cu armă și zeci de cartușe
Roxana Bălan |
28 February 2026
O fostă mare baschetbalistă pregătește noua generație la Moldova Nouă
Roxana Bălan |
28 February 2026
Aleea de promenadă de pe malul Bârzavei avansează: începe demolarea pasarelei nr. 3
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

