Pregătiri pentru exproprierile de pe traseul noului drum de legătură Timișoara – autostrada A1

DRDP Timișoara urmează să semneze contractul pentru serviciile de cadastrare, după ce la finalul anului trecut a fost aprobată și publicată în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al drumului de legătură A1 Arad-Timișoara-DN69. 

Potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial, se aprobă declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Drum de legătură Autostrada A1 Arad-Timișoara-DN 69, aflate pe raza localităților Timișoara, Sânandrei, Giarmata și Pișchia din județul Timiș, expropriator fiind statul român.

Hotărârea aprobă și lista care cuprinde  imobilele proprietate privată supuse exproprierii, situate pe raza localităților Timișoara, Sânandrei, Giarmata și Pișchia din județul Timiș, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor.

„Sumele individuale estimate de expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată (…) sunt în cuantum total de 8.459 mii lei și sunt alocate de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului, în condițiile legii (…).”, se mai arată în hotărârea care poate fi consultată aici.

În paralel, la DRDP Timișoara este în derulare procedura de achiziții publice pentru servicii de cadastru pentru întocmirea documentației de dezmembrare a terenurilor supuse exproprierii. Două oferte au fost depuse până la termenul limită, luna trecută, iar acum este etapa de evaluare.

„După Hotărârea de Guvern, se va emite decizia de expropriere, care este cu titlu executoriu. Practic, va fi momentul în care terenurile vor trece în proprietatea statului. Vom semna în curând și contractul pentru serviciile de cadastrare”, a declarat directorul regional DRDP Timișoara, Horațiu Simion.

Pentru proiectarea și execuția celor 10,25 km de drum nou de legătură cu autostrada A1 a fost depusă o singură ofertă. Aceasta este în evaluare la CNAIR.

Foto: DRDP Timișoara

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/