Pregătiri pentru cazarea oamenilor străzii din Timișoara, odată cu venirea frigului

donatii oameni nevoiasi

La Timișoara se fac primele pregătiri astfel încât oamenii străzii să nu înghețe de frig, odată cu scăderea temperaturilor. Astfel, aceștia vor fi cazați în containere aflate la Pădurea Verde, dar și în mai multe adăposturi. De asemenea, oamenii inimoși sunt încurajați să doneze haine, alimente și pături pentru cei săraci.

Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Timișoara face primele pregătiri, astfel încât oamenii străzii să nu înghețe de frig. Reprezentanții instituției anunță că sunt disponibile 21 de locuri în containere aflate la Pădurea Verde, pentru găzduirea celor care locuiesc pe stradă, odată cu scăderea temperaturilor. De asemenea, Complexul de Servicii Sf. Francisc, din str. Telegrafului, nr. 8, are un număr de 54 de locuri, care pot fi suplimentate, la nevoie.

Cetățenii care sesizează persoane aflate pe stradă sau în spații neîncălzite sunt rugate să apeleze serviciul de urgență 112 care ulterior le va redirecționa către adăposturile Direcției de Asistență Socială din Timișoara. Toate persoanele care ajung în centre sunt testate Covid-19 și li se efectuează examenul pulmonar. De asemenea, sunt deparazitate, igienizate, primesc haine curate, hrană, consiliere, îngrijire și suport psihologic și social. Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara asigura dezinfecția spațiilor de cazare cât și materialele igienico-sanitare necesare persoanelor cazate”, au informat reprezentanții instituției.

Totodată, Direcția de Asistență Socială are încheiate mai multe parteneriate, astfel că oamenii străzii sunt redirecționați și către adăposturile Fundației Timișoara 89, Federația Caritas prin Azilul de noapte Patern Jordan. De asemenea, și Asociația Iisus Speranța României organizează diferite acțiuni cu caracter social.

Reprezentanții Direcției de Asistență Socială anunță că va continua și în acest an campania de donații „Tu poți renunța?”, lansată în 2019. „În tot acest timp oamenii au donat haine, alimente, lenjerii de pat, mobilier, pături, veselă, lucruri noi sau folosite, dar în stare bună, pe care asistenții sociali le-au distribuit oamenilor și familiilor nevoiașe din Timișoara. Campania merge mai departe datorită oamenilor cu suflet mare! Alătură-te și tu demersului nostru de a sprijini persoanele aflate în dificultate din comunitatea noastră, copii și adulți: oameni fără adăpost, migranți, familii nevoiașe, persoane vârstnice singure și fără ajutor”, au transmis reprezentanții instituției.

Concret, oamenii cu inima mare, care pot și vor să doneze pături, plapume, lenjerii de pat, lenjerii de corp, ciorapi, încălțăminte, haine groase, jucării, alimente sau produse de igienă sunt așteptați zilnic, între orele 08.00 – 16.00, pe str. Plavoșin, nr. 21, (zona Mehala). Persoană de contact este Corina Eva, telefon 0356/416050. Obiectele vestimentare nu trebuie să fie noi, ci curate, iar produsele alimentare și cele de igienă în termen de valabilitate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/