Prefectura Timiș, solicitare către Guvern de a ajuta Colterm cu 130 milioane lei

Mihai Ritivoiu, noul prefect de Timiș, a luat decizia de a înainta Guvernului o solicitare în vederea alocării sumei de 130 milioane lei pentru Colterm, astfel încât abonații societății de termoficare să poată primi căldură la parametrii normali.

Noul prefect de Timiș, Mihai Ritivoiu, este interesat de rezolvarea problemei privind furnizarea căldurii la Timișoara. Astfel, Ritivoiu anunță că a purtat discuții cu primarul Timișoarei, Dominic Fritz, cu președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, cu conducerea Colterm, cu Ministerul Energiei, dar și cu reprezentanții societății care gestionează insolvența societății de termoficare.

Pe lângă preţul gazelor naturale şi lipsa stocurilor de cărbune, principala problemă în stabilirea oricăror relaţii extinse cu furnizorii o constituie starea de insolvenţă în care se află Colterm şi lipsa acesteia de credibilitate, consolidată în ani de zile. Am identificat greşeli majore în gestionarea chestiunii încălzirii în anul 2021, dar despre acestea avem timp să vorbim în vară. În acest moment singura prioritate este ca timişorenii să nu stea în frig. Am convenit cu preşedintele Alin Nica să susţinem şi la nivel politic demersul primăriei de a cere noi sume din Fondul de Rezervă”, a afirmat Mihai Ritivoiu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Așadar, Prefectura Timiş a înaintat în acest sens Guvernului o solicitare pentru promovarea unei Hotărâri în vederea alocării unei sume suplimentare de 130 de milioane de lei pentru societatea de termoficare a Timișoarei.

Colterm a mai primit în această iarnă 54 de milioane de lei din fondul de rezervă şi 15 milioane pe schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi de gaze. „40 la sută din toate sumele din schema de compensare la nivel naţional au fost direcţionate către Timişoara”, a precizat noul prefect de Timiș.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/