Soluţie pentru încetarea scandalului

O delegaţie a crescătorilor de animale din Cornereva care nu s-au înscris în Asociaţia Belareca şi au ajuns astfel în imposibilitatea de a-şi paşte animalele a fost astăzi la Prefectura Caraş-Severin pentru a cere intervenţia reprezentantului Guvernului în teritoriu.

 

Situaţia tensionată legată de păşunile din Cornereva, dar mai ales de subvenţiile acordate de APIA, s-a lămurit destul de repede. Dacă primarul Lozici nu a fost în stare să găsească o soluţie pentru ca toate animalele din comună să aibă unde să pască, asta după ce Consiliul Local a concesionat întreaga păşune unei asociaţii în rândurile căreia se află doar o parte din localnici, prefectul Ioan Sabo a rezolvat problema în doar câteva minute.

“Situaţia e sub control. S-au făcut sesizări la diverse instituţii publice pentru verificarea respectării reglementărilor legale cu privire la administrarea şi utilizarea subvenţiilor acordate de APIA. S-a mers spre identificarea unor soluţii pentru ca acei crescători care nu sunt membri ai asociaţiei să beneficieze, în condiţiile legii, de posibilitatea de a avea acces la spaţiul aferent păşunii, în sensul de a se constitui într-o nouă asociaţie şi de a solicita Consiliului Local Cornereva, respectiv consiliilor locale care au păşuni limitrofe, spaţii de păşunat”, a declarat prefectul de Caraş-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/