Incidența cazurilor de coronavirus este în creștere în Caraș-Severin, depășind din nou 1 la 1.000 de locuitori, după ce zile bune s-a situat sub această valoare. În acest context, la care se adaugă previziunile specialiștilor, prefectul Cristian Gâfu atrage atenția cărășenilor cu privire la apropierea unui val 3 al cazurilor de coronavirus.
Prefectul județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu, a transmis un mesaj cărășenilor în contextul în care numărul cazurilor de coronavirus este din nou în creștere. „Constatăm cu îngrijorare că ne aflăm sub ameninţarea valului 3 al pandemiei. Dacă privim în trecut, vedem că de fiecare dată când Europa s-a confruntat cu creşteri semnificative ale numărului de persoane infectate, după aproximativ 2-3 săptămâni aceste creşteri s-au simţit şi în ţara noastră. Spitalele încep din nou să se umple, iar personalul medical reuşeşte cu greu să facă faţă numărului de bolnavi cu forme medii sau severe care necesită internare”.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu consideră că populaţia a început să se relaxeze nejustificat începând cu debutul campaniei de vaccinare. „Chiar dacă am început vaccinarea, avem un drum lung de parcurs până la imunizarea unui procent semnificativ al populaţiei.”, spune Cristian Gâfu. Acesta îndeamnă la purtarea corectă a măștilor de protecție, la respectarea distanțării fizice și a normelor igienico-sanitare de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2.
„Nu dorim să impunem din nou restricţii pentru populaţie şi pentru agenţii economici, dar dacă nu facem un efort colectiv şi nu ne mobilizăm exemplar, cu toţii vom avea de suferit. Fac un apel la simţul civic şi la raţiunea dumneavoastră. Solicit cetăţenilor judeţului nostru să fie în continuare precauţi şi vigilenţi. Pandemia nu s-a terminat, ameninţarea este la fel de mare şi fiecare dintre noi suntem în pericol de a pierde pe cineva drag. Gândiţi-vă la vieţile voastre, la ale celor dragi vouă.”, mai spune prefectul județului.