Prefectul de Timiș a votat în favoarea prelungirii carantinei, primarul Timișoarei s-a abținut. Argumentele lor

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Zoltan Nemeth a votat „pentru” prelungirea carantinei în Timișoara, Giroc și Dumbrăvița. El spune că motivele pentru care au fost impuse măsurile restrictive suplimentare în urmă cu două săptămâni nu s-au schimbat, având în vedere incidența și situația din spitale. La rândul său, Dominic Fritz, primarul Timișoarei s-a abținut de la vot. El acuză DSP de politizarea deciziilor.

Potrivit lui Zoltan Nemeth, în ședința CJSU Timiș de sâmbătă seară, pentru prelungirea cu 7 zile a carantinei în Timișoara, Dumbrăvița și Giroc au fost 20 de voturi, 9 „împotrivă” și 9 „abțineri”. Numărul de voturi favorabile a fost insuficient pentru prelungirea carantinei, așadar.

„Personal, am votat pentru prelungirea măsurilor de carantinare pentru cele 3 localități pe o perioadă de 7 zile, având în vedere incidența și propunerile efectuate de Direcția de Sănătate Publică, cât și situația faptică din spitale, deoarece considerentele instituirii măsurii de carantinare de acum două săptămâni nu s-au schimbat. Urmare a votului din cadrul CJSU, în cadrul ședinței CJSU am solicitat Direcției de Sănătate Publică să efectueze recomandări Comitetelor Locale pentru Situații de Urgentă din localitățile: Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Moșnița Nouă și Ghiroda pentru adoptarea de măsuri suplimentare de prevenție împotriva răspândirii virusului SARS-COV-2, ca urmare a ridicării măsurii de carantinare zonală.”, a declarat prefectul de Timiș, Zoltan Nemeth.

Nemeth a mai spus și că va cere autorităților competente să verifice respectarea acestor măsuri care vor fi luate de către comitetele locale și a măsurilor stabilite la nivel național.

„În ceea ce privește comuna Moșnița Nouă și comuna Ghiroda, analiza de risc întocmită de către Direcția de Sănătate Publică a concluzionat că nu este întrunit punctajul pentru a putea propune prelungirea carantinei zonale. Totodată, INSP a avizat măsura de ridicare a carantinei pentru aceste două localități, dar a atras atenția că rata de incidență este extrem de ridicată, astfel încât, dacă măsura carantinei nu va fi prelungită, cel mai probabil, în scurt timp, trendul va redeveni crescător, impunându-se din nou luarea măsurii de carantinare. Având în vedere situația în care ne aflăm, vă rog să aveți mare grijă de voi și de cei dragi. Respectați în continuare măsurile individuale de protecție. Fiecare viață contează și doar fiind solidari putem să limităm impactul pe care acest virus îl are.”, a concluzionat Nemeth.

Dominic Fritz: Am refuzat să particip la această înscenare. M-am abținut de la votul de astăzi 

promovare banner maxagro Muzeul TM

Primarul Timișoarei acuză DSP Timiș de politizarea deciziei cu privire la prelungirea/ridicarea carantinei în localitățile aflate sub restricții suplimentare din 8 martie.

„Astăzi mi s-a cerut să votez, în același timp, pentru ridicarea carantinei din Moșnița Nouă, unde rata de infectare este de 11,22, cea mai mare din zona carantinată, și să votez pentru continuarea carantinei în Dumbrăvița, cu o rată de 7,42, cea mai mică din zona carantinată. Am cerut explicații pentru această propunere Direcției de Sănătate Publică, dar nu le-am obținut. Deciziile de carantinare trebuie să fie logice ca să aibă credibilitate și ca oamenii să le înțeleagă și să le urmeze. Nu trebuie să existe nicio suspiciune că aceste decizii sunt luate din considerente altele decât strict epidemiologice. Astăzi DSP Timiș a propus continuarea carantinei pentru UATurile cu primari din USR PLUS și PSD, și a propus ridicarea carantinei pentru UATurile cu primari PNL. Sunt absolut uimit de conotația politică a acestor decizii.”, a scris Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook.

Astfel, continuă Fritz, „am refuzat să particip la această înscenare”.

„Chiar documentul Institutului Național de Sănătate Publică, care avizează pozitiv ridicarea pentru Moșnița și Ghiroda, menționează expres că ridicarea carantinei va duce la creșterea ratei de infectare și că, în scurt timp, localitățile vor intra din nou în carantină. Am refuzat să particip la această înscenare. M-am abținut la votul de astăzi pentru că nu puteam legitima o hotărâre ilogică care ne duce la un șir nesfârșit de ieșiri și intrări în carantină în UATuri diferite din jurul Timișoarei. Așa cum am spus mereu, cred că o carantină are rost doar la nivel de zonă metropolitană. Carantina zonală din ultimele două săptămâni a reușit să încetinească ritmul de creștere. De ce să renunțăm la o măsură care producea efect? Sunt îngrijorat cum vom putea reduce rata de infectare în continuare fără măsuri mai restrictive pentru toată zona metropolitană – măsuri pe care le putem lua doar în scenariul carantinei. Eu sunt conștient că poziția mea pentru o continuare a carantinei pentru întreaga zonă metropolitană nu este una populară. Dar uitându-mă ce se întâmplă pe planetă, în țară și în județ, nu văd o altă ieșire responsabilă.”, a concluzionat Fritz.

CITEȘTE ȘI: Timișoara și localitățile periurbane ies din carantină. Decizia CJSU

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/