Ioan Dragomir, prefectul județului Caraș-Severin, recunoaște că sistemul medical din județ nu funcționează așa cum ar trebui și avertizează că, în lipsa unor măsuri adecvate, noile reglementări legislative din domeniul sănătății vor avea consecințe „dureroase” pentru unele unități sanitare.
La inițiativa Casei Județene de Asigurări de Sănătate, prefectul Ioan Dragomir a avut zilele trecute o întâlnire cu managerii și directorii medicali ai spitalelor din Caraș-Severin, întâlnire la care a fost prezent și Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean. Concluzia prefectului Dragomir, în urma discuțiilor purtate, a fost că „lucrurile nu sună prea bine în județul nostru”.
„Sunt probleme în asigurarea sănătății populației, și, din păcate, nu toți managerii realizează noile schimbări preconizate la nivelul Ministerului Sănătății și al Casei de Asigurări de Sănătate. Probabil, vor fi consecințe dureroase pentru unele unități spitalicești din județul nostru”, a declarat Ioan Dragomir.
Întrebat ce înseamnă „consecințe dureroase”, prefectul a explicat: „Dureroase înseamnă că măsurile și reformele care urmează să se facă vor trece peste ei (conducerile spitalelor – n.r.) și neținând seama de nevoile reale ale fiecărei unități medicale. (…) Un fapt nou, și care va avea implicații deosebite, este acela că nu se va mai face finanțarea pentru partea de contribuții la salarii. La ora actuală, salariile medicilor, a asistenților, bună parte dintre ele este susținută de către Casa de Sănătate, prin anumite scheme aprobate prin hotărâri sau legi. Se dorește ca, de la 1 ianuarie, să se finanțeze, efectiv, de către CJAS doar serviciile medicale asigurate pentru îngrijirea pacienților, și nu salariile. Deci, vor fi schimbări radicale, va trebui ca medicii și toată lumea să înțeleagă faptul că nu se va mai plăti nemunca. Cei care muncesc vor avea salarii serioase, iar cei care nu muncesc nu vor mai avea veniturile pe care le au acum”.
Declarația prefectului vine în contextul în care de la 1 ianuarie 2026 se introduce o nouă metodologie de finanțare a spitalelor publice, astfel încât cheltuielile de personal să fie corelate cu activitatea medicală a spitalului (spitalele vor fi plătite în funcție de numărul și complexitatea serviciilor medicale pe care le realizează).