Prânz cu preparate tradiționale din Banat organizat în gospodăria unui producător de trandafiri din Timiș

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Seria evenimentelor gastronomice „Banat Brunch” începe în luna iunie în județul Timiș. Astfel, turiștii sunt așteptați în curtea unui producător de trandafiri din comuna Curtea pentru a gusta preparate tradiționale și a participa la ateliere inedite.

Primul eveniment din acest an din cadrul programului „Banat Brunch” are loc în data de 5 iunie. Acțiunea se va desfășura în comuna Curtea, din județul Timiș, în gospodăria unui producător de trandafiri.

publicitate online in ziar Express de Banat

Vă invităm să întâmpinați vara la ceasul când trandafirii sunt în floare și să descoperiți farmecul unei comune din județul Timiș aflată la punctul de întâlnire al Dealurilor Lugojului cu Munții Poiana Ruscă.”, au transmis organizatorii.

Persoanele interesate pot participa la evenimentul de cultură gastronomică în schimbul sumei de 100 lei. Brunch-ul are loc în gospodăria familiei Grecu, între orele 11.00 şi 13.00, apoi este planificată o vizită în plantația de trandafiri, la Muzeul etnografic al familiei Mănescu, dar și la Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Curtea. De asemenea, vor fi organizate ateliere în curtea gazdelor, de făcut mături din târș, cozi de lemn și ștergătoare.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Printre preparatele pe care turiștii le vor gusta se numără carne de porc friptă în dubă cu cartofi noi, mazăre bătută cu uloi de ludai, cârnați de casă, papanași și melci cu dulceață de trandafiri. Cei care vor participa la eveniment vor putea și cumpăra produse locale precum sirop, oțet sau apă de trandafiri, pâine de casă, brânză, miere, cireșe sau frăguțe de pădure.

Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile AICI!

 

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/