POVESTE DE VIAȚĂ… sportivă. Antonia Malița – personal trainer, kinetoterapeut, instructor de aerobic, sportivă din pasiune și antreprenoare

antonia malita foto

Cine și-ar fi închipuit că reșițeanca și-a înscris în palmares performanțe notabile la disciplina bob? În sezonul competițional 2022-2023 al Federației Internaționale de Bob și Skeleton, din poziția de împingător, a urcat pe podiumul de premiere alături de pilotul Andreea Grecu. Cele două sportive legitimate la Clubul Steaua București au obținut medalii valoroase, una de argint și alta de bronz, la Cupa Europei, competiție desfășurată în luna decembrie, la Altenberg, în Germania.

„Nu eu am ales bobul, ci bobul m-a căutat pe mine! Cu alte cuvinte, vicecampioana europeană Andreea Grecu a rămas fără coechipieră și, prin intermediul unui preparator sportiv, cunoștință comună, am fost propusă eu. Era vară când am dat probe și ne-am antrenat la centrul de bob pe role de la Câmpulung. În septembrie 2022, am participat la Cupa României și am ieșit pe locul II, iar la Campionatul Național de bob pe role am ocupat locul I, la proba de bob dublu.”

antonia pe podium

Cu asemenea rezultate meritorii, reșițeanca a fost inclusă în lotul național care va pleca la sfârșitul lunii februarie la Innsbruck, în Austria, pentru a participa la Campionatul Național de bob al României, organizat pe pârtii tradiționale, acoperite cu zăpadă și gheață naturale.

campioane la bob

Cât privește parcursul profesional, Antonia Malița, stabilită la Timișoara, orașul studenției sale, mărturisește că a dezvoltat o mare atracție pentru crossfit, cunoscut ca fiind un program de fitness (dar și un sport competitiv) cu intensitate ridicată, care a devenit cu timpul foarte popular printre tineri, dar nu numai. Este un regim de fitness superior, ce implică în mod constant mișcări funcționale variate, efectuate la intensitate ridicată. Metoda a fost patentată și dezvoltată în anul 2000 de către doi americani, este vorba despre Greg Glassman și Lauren Jenai, extinzându-se în întreaga lume. Cu timpul a devenit o nouă modă datorită diversității disciplinelor pe care le însumează: haltere, gimnastică acrobatică, atletism, înot, alergare și altele. Este potrivită începerea practicării crossfitului la orice vârstă, recomandă Antonia Malița, desigur, sub supravegherea unui instructor de specialitate, iar rezultatele în tonifierea corpului și obținerea stării de bine nu vor întârzia să apară.

antonia m 5

Cu aceeași pasiune, tânăra practică powerlifting, un sport potrivit atât pentru bărbați cât și pentru femei, fiind considerat cel mai reprezentativ sport de forță în care se încearcă ridicarea unei greutăți maxime în trei stiluri diferite, respectiv genuflexiuni, împins din culcat și îndreptări. Practicarea antrenamentelor de powerlifting pe o durată mai îndelungată consolidează aproape toți mușchii scheletici ai organismului. Se spune despre powerlifting că ajută atleții de astăzi să bată recorduri care în trecut erau de neatins.

antonia m 6

În mai multe ediții, sportiva a fost desemnată campioană națională la juniori I, dar și la senioare și campioană națională absolută la powerlifting, categoria 63 kg/72 kg.

Antonia Malița spune cu mândrie că a îndrăgit sportul de când era copil, călcându-i pe urme tatălui său, fost fotbalist, care i-a insuflat plăcerea pentru mișcare. A preferat însă jocurile de echipă: baschet, handbal, fotbal-fete, dar și aerobic. Nu credea că va face din sport o meserie, însă atunci când a fost să decidă, a știut din start că își dorește să ajute. Să ajute la recuperare și de aceea s-a îndreptat către cultura fizică. A absolvit Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița, secția chimie-biologie, așa că mai departe alegerea unei cariere a fost cumva înrudită: kinetoterapie. A urmat și un master în Fitness și performanță motrică, la Universitatea de Vest din Timișoara. Dar continuă învățarea fiindcă în acest domeniu apar mereu lucruri noi de experimentat și de aplicat. Pe urmă este vorba și de micul business de care are grijă, din postura de antrenor personal.

antonia malita

Încă din timpul studenției are amintiri plăcute fiindcă a fost antrenoare de baschet. Timp de patru ani s-a ocupat de mai multe grupe de copii cu vârste între 6 și 11 ani de la MP Sport Timișoara. Însă pandemia a întrerupt entuziasmul și a tăiat elanul celor implicați în această activitate, trimițând mișcarea în spațiul online.

Revenind la Crossfit, mi-am pus întrebarea ce aduce nou acest program de fitness, care sunt cerințele în ceea ce privește dotarea sălii?

„În primul rând, ca să poți organiza și susține astfel de clase, este nevoie de licență, care se cumpără, apoi de aparatură specială, de podea acoperită cu o suprafață protectoare din tartan (cauciuc presat), bare de haltere, discuri olimpice, cadre metalice, ținte pentru aruncat cu mingea, cutii (crossfit box), gantere, corzi, frânghii și ergometru de vâslit, bicicletă cu pedale și mânere, sănii de împins. Crossfit este un antrenament ce necesită multă determinare, unde se muncește foarte mult. Tehnic vorbind, crossfit este un program de antrenament mereu variat îmbinând exerciții funcționale ce vor lucra întregul corp la intensitate ridicată, într-o singura oră, sub îndrumarea unui antrenor personal. Se fac genuflexiuni, haltere, flotări, kettlebell swing, sau ridicarea unei greutăți, box jumps, adică sărituri pe cutie, săritul cu coarda, mers pe mâini.”

antonia m 4

Cum se poate afla despre un asemenea program de cultură fizică relativ nou, necunoscut?

„Prin intermediul prietenilor sau pur și simplu venind la sala de sport din dorința de a experimenta ceva nou. Și mie mi-a vorbit despre crossfit, o prietenă. Când am văzut ce poate să îmi ofere ca senzație, stare de bine, încredere în forțele proprii, am vrut să experimentez tot mai mult. Multe femei se sperie că ridicând greutăți mușchii devin proeminenți, nu! Nu poate fi vorba despre o mărire de volum inestetică. Asta se întâmplă în cazul în care organismul este hrănit cu steroizi anabolizanți. Ceea ce se vede la fetele practicante de body building sau powerlifting sunt mușchi adevărați, lucrați la sală. Dacă nu-i vrei, nu-i ai!”

Sportul, mișcarea în general, are tot mai mulți adepți, odată cu trecerea timpului. Antrenorii constată însă că la sălile de sport sunt mai multe fete și femei care se înscriu în diverse programe de cultură fizică decât băieții sau bărbații.

De ce să alegem mișcarea? Motivează sportiva Antonia Malița, care este și o mare iubitoare de poezie: „pentru mine sportul în sine, mișcarea, înseamnă viață! Sportul mi-a adus foarte multă disciplină, putere psihică, dar și emoțională. La unele antrenamente ai nevoie și de una, și de alta ca să duci lucrurile la bun sfârșit. Totodată sportul a adus multă lume nouă în viața mea, mulți prieteni și oameni minunați care m-au îmbogățit sufletește. Sportul mi-a creat legături interumane minunate și m-a făcut să descopăr diferite tipologii umane, dar și să iubesc oamenii!”

Și pentru că am amintit de poezie, da, sportiva, antrenoarea, campioana Antonia Malița, scrie poezie! Și ceea ce își dorește foarte mult este ca în acest an, să publice un prim volum în care să cuprindă toate creațiile sale de-a lungul timpului, inclusiv cele publicate în revista liceului! Noi îi dorim să i se împlinească visul!

antonia

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/