POVESTE DE VIAȚĂ. Reșițeanca Simona Hadade Wegscheider, premiată de administrația din Klagenfurt

Sunt ani buni de când lucrează la Hostelling International, un grup de asociații naționale de pensiuni pentru tineret din peste optzeci de țări, cu peste 4.000 de hosteluri ce oferă cazare ieftină, de înaltă calitate, pentru grupuri de tineri, studenți, backpackers, familii și călători individuali.

Simona H. Wegscheider a urcat treaptă cu treaptă și ocupă în prezent onoranta funcție de quality manager și resurse umane la ÖJHV – Asociația austriacă a pensiunilor pentru tineret cu sediul în Klagenfurt, patru asemenea baze existând în Bundeslandul Carintia.

Recent, în cadrul unei festivități organizate de municipalitate, a trăit clipe de mare bucurie și mândrie personală în momentul în care, alături de șeful său Markus Wutscher, CEO-ul organizatiei, a fost felicitată de primarul orașului, Christian Scheider. În numele Asociației Karnten hostel, i-a fost înmânat Premiul Social al orașului Klagenfurt. În motivare se arată printre altele că: „echipa a avut grijă timp de câteva săptămâni de mai multe familii și locatari, după incendiul unei case de locuit din Khevenhüllerstrasse. Tot în ultimii ani, în timpul pandemiei de Coronavirus, ÖJHV – asociația hostelurilor pentru tineret și familie a intervenit rapid și a ajutat numeroase persoane aflate în situații de urgență. Este vorba despre angajații Armatei Federale care au fost găzduiți aici, precum și refugiații din Kosovo și cei din Ucraina.”

Simona H. Wegscheider este o voce importantă în activitatea sindicală locală, fiind implicată în numeroase acțiuni de conștientizare a drepturilor salariale, consiliere sau mediere. Mărturisește că își prețuiește colegii cărora le poate oferi informația legală de care au nevoie.

Vorbește cu pasiune despre viața profesională care îi ocupă foarte mare parte din timp, unde a învățat să-și repoziționeze prioritățile, să-și valorifice potențialul, să se implice în activități sociale. Încă nu a obosit și face zilnic naveta ce presupune 160 de kilometri dus-întors, parcurși într-o oră pe autostradă.

Fire flexibilă, adaptându-se cu ușurință în orice loc și în orice împrejurare, spune că plecarea în străinătate nu s-a aflat niciodată pe lista sa de dorințe. S-a întâmplat așa, pur și simplu, după cum lucrurile se petrec neprogramat. În urmă cu 20 de ani, pe vremea când avea o energie debordantă, dorea să arate tuturor că… „eu pot!”. De fapt gândul acesta nu a părăsit-o niciodată. „Eu pot să îmi iau lumea în cap și să plec din Reșița la București să-mi văd de viață, să-mi clădesc singură o carieră. Așa gândeam atunci! Printr-o serie de conjuncturi favorabile, s-a întâmplat să ajung la compania Strabag, nume cu rezonanță și atunci, și acum, firmă importantă ce operează în toate sectoarele de construcții, în special în segmentele de infrastructură de transport, construcții de clădiri și inginerie civilă. Am avut șansa de a lucra întâi în contabilitate, pe urmă am trecut pe preluare de firme noi și implementarea sistemului Strabag. Pe lângă toate acestea eram solicitată și la traduceri, eu vorbind limba germană. La firmă l-am cunoscut și pe cel care avea să-mi devină soț, pe Rainer Wegscheider.”

După trei ani la București, s-a ivit oportunitatea plecării în Muntenegru, la Podgorica, pentru implementarea unui alt proiect Strabag, ceea ce reșițencei i s-a potrivit de minune. Mărturisește că limba sârbă vorbind-o de acasă, ea provenind dintr-o familie multietnică, nu a avut niciun disconfort sau vreo problemă de acomodare. „Doar doi ani am lucrat în Podgorica și la final de proiect drumul nostru a însemnat acasă, în Austria, aproape de părinți, rude și numeroși prieteni ai soțului meu. Șocul a fost destul de puternic, din orașul-capitală agitat ca un vulcan, am ajuns la țară, la multă liniște. De fapt e un loc idilic pe care l-am descoperit pe parcurs și de care cu timpul m-am îndrăgostit. Fiindcă e minunat aici, la Baldramsdorf, oriunde te uiți în zare, se văd piscuri alpine înzăpezite, iar în apropiere, avem un lac întins ca o mare.”

Într-o țară nouă, cu noi condiții de muncă, Simona H. Wegscheider spune că profesional a luat-o de la început, aplicând un plan B. „M-am dus la școală și mi-am luat diploma de stat, fiind calificată în două domenii apropiate, dar distincte: contabil și contabil de salarizări, autorizat. De 13 ani sunt în același loc și încă nu s-a instalat rutina, fac ceea ce îmi place. Nu sunt cantonată doar în contabilitate, mă ocup de quality management, relații internaționale, am de-a face cu mulți beneficiari de peste tot. Țin legătura cu colegi din Hostelling Internațional, din toată lumea, particip la târguri naționale și internaționale, merg la diferite cursuri de formare pentru a afla cât mai multe noutăți. Valorile de trafic, de mobilități umane, înregistrate în anul acesta, le depășesc pe cele din anul 2019. Concluzia este că lumea se mișcă mult. Avem tabere școlare, spații de cazare pentru familii, oaspeți de pretutindeni care vin la cel mai mare lac din Carintia, Wörthersee, unde se află și cea mai mare plajă privată.”

Privind în urmă, reșițeanca Simona H. Wegscheider mărturisește că cel mai mult iubește liniștea și stabilitatea. „Jobul îmi dă stabilitate financiară și liniște, iar familia face restul. Anul acesta am aniversat 40 de ani și au venit numeroși oaspeți din România, din Franța, Germania și de la Viena. A fost o diversitate de oameni, un multi-culti interesant cu persoane care nu s-au cunoscut și nici nu s-au văzut înainte, dar au interacționat și s-au simțit excelent împreună! Și asta m-a bucurat foarte mult. Înseamnă că în viața mea am parte de oameni minunați!”

Pasiuni și experiențe

Simona Hadade gătește excelent și spune că „porția aceea de dragoste pe care o pun într-o oală face mult. Dar pasiunea mea cea mare este lectura, cititul. Nu mai stau până la ore târzii din noapte când prind o carte nouă, dar, da, devorez tot ce prind! Și nu contează limba, citesc amestecat, acum de pildă citesc în engleză, dar citesc cu drag în germană, în română, orice îmi cade în mână. Și mai am o mare pasiune: pisica!” Pe Zimt (scorțișoară) a salvat-o de la eutanasiere, fiind adusă din Belarus.

Dacă la începuturi, pe vremea adolescenței, gândul general a fost „eu pot!”, pe parcurs lucrurile s-au mai cristalizat. „Am dovedit că pot, iar acum sunt fericită când în jurul meu e liniște și sunt conștientă că norocul l-am avut tot timpul de partea mea!”

• Tweet
• Pin It