POVESTE DE VIAȚĂ. Reșițeanca Raluca Vallant – o rotiță (importantă) în sistemul austriac de îngrijire la domiciliu

raluca vallant coperta

S-a format ca asistent medical în renumita țară alpină și de peste zece ani se ocupă de intermedierea forței de muncă pentru îngrijirea în regim de 24 de ore din 24.

Și-a înființat propria agenție găsind soluții optime pentru cele peste 270 de familii austriece care au contactat-o până în prezent, căutând îngrijitorii potriviți fiecărui pacient. În evidențele firmei pe care a pus-o pe picioare singură, se află peste 500 de persoane din România, majoritatea femei, dar și bărbați, care au lucrat sau mai lucrează încă, având un loc de muncă bine plătit, după calitatea muncii prestate. La împlinirea celor zece ani, a primit recunoaștere oficială și din partea Camerei de Comerț a Landului Carintia, care a evidențiat-o în cadrul unei festivități desfășurate în luna mai.

certificat de onoare raluca

Se știe că statul austriac sprijină îngrijirea vârstnicilor la domiciliu, remunerează această activitate pe diferite niveluri valorice și din acest motiv apelează la cei dispuși să lucreze în branșă. Statisticile arată că în Austria asemenea servicii de îngrijire la domiciliu sunt prestate de aproape 60.000 de îngrijitoare și îngrijitori, dintre care peste 90% femei, majoritatea provenind din România și din Slovacia.

În urma experienței dobândite pe parcursul anilor dedicați acestei activități, reșițeanca mărturisește că cel mai dificil i se pare lucrul cu oamenii, atât cu familiile austriece care solicită acest gen de servicii, cât și cu femeile îngrijitoare. Dar, găsește întotdeauna soluții problemelor care se ivesc, valorificând la maximum calitățile sale de bun mediator. Cu alte cuvinte, aduce  la un numitor comun ambele părți, mai ales că face din pasiune și dragoste de oameni, tot ceea ce face! Selecția de personal are loc online, în funcție de experiență și nivelul de cunoaștere a limbii germane, după dialogul purtat cu cei care doresc să îngrijească persoane vârstnice. „În general mă conduce intuiția și pot să spun că nu prea am dat greș. Mă sună persoane din aproape toată țara nu doar din zona de vest (Sibiu, Brașov, de la Chișinău, Târgoviște, Galați, etc.) după ce mă găsesc pe site, sau la recomandarea altor îngrijitoare. Eu mă ocup de tot: discuții, organizare, transport, relația cu autoritățile austriece pentru întocmirea documentelor, tot. Pentru mine, o firmă mică, e destul!”

raluca vallant

Chiar dacă specializarea sa inițială a fost în tehnică veterinară, Raluca Vallant a știut dintotdeauna că acest domeniu, al îngrijirii, i se potrivește cel mai bine. „De mică am spus tuturor că mă voi face asistentă medicală, fiindcă eu trebuie să ajut! Nu doar oamenii ci și animalele.”

Mărturisește că a luat calea străinătății imediat după terminarea școlii, în vremuri tulburi, când se arătau foarte puține perspective de reușite profesionale în țară. A pornit de la nivelul de bază al îngrijirii vârstnicilor în Austria, într-o perioadă în care această activitate nu era reglementată. Munca se desfășura la negru, nu existau asigurări, nici foarte multe drepturi materiale și libertăți de mobilitate pentru angajații din branșă. A prins timpurile când se lucra flux continuu timp de un an, cu doar o lună de concediu.

raluca vallant la birou

 „La 23 de ani eram un copil, resimțeam altfel presiunea unui început dificil. Nu știam limba germană, comunicam greu, cazurile bolnavilor pe care le-am avut erau cumplite și mi se părea imposibil să mă adaptez. Dar am avut ambiție, am învățat repede, crezând în mine, în forțele mele și în steaua mea norocoasă. Opt ani am dus-o așa, într-un ritm stresant, până am zis, gata, nu mai merge, trebuie să fac ceva! Și m-am dus din nou la școală, aici în Austria. Bucuria mea este că după examen am fost admisă în condițiile în care, pentru cele 25 de locuri la specializarea asistent medical, s-au înscris peste 700 de candidați. În timpul școlii lucram, desigur, iar pentru un an mi-am urmat specializarea veterinară la un salon pentru căței.”

În prezent, Raluca Vallant, se află în dublă ipostază, aceea de angajator, dar și de angajat. „Da, sunt angajată cu jumătate de normă la Crucea Roșie și îmi place mult ceea ce fac! În Austria, Crucea Roșie este o instituție mult mai prezentă în societate decât la noi, cu activitate de primă intervenție dar și socială. Se bazează mult pe oameni formați, profesioniști în specialitatea lor. ”

raluca vallant ok

Raluca Vallant este într-o continuă evaluare personală și căutări pentru eliminarea rutinei: „planurile mele de viitor includ creșteri profesionale, ceea ce înseamnă o altă treaptă pentru obținerea unei calificări superioare în asistență, deci, din nou la școală, de această dată pentru doi ani, în Graz.”

Nu exclude eventualitatea unei relocări pentru că adaptarea este ușoară în acest domeniu ce presupune intermediere. „Am cazuri de pacienți care se află în Germania sau aici, în Austria, dar la mare distanță de unde locuiesc. Sunt oameni care mă caută, pe care nu-i cunosc și nici nu cred că îi voi cunoaște vreodată. Au nevoie de ajutor și eu pot să îl ofer.”

Acestea se dovedesc a fi convingeri de bun samaritean, care poartă în adâncul sufletului și un alt gând, acela ca odată, cândva, să revină în România. Bine spunea Seneca: „viața e ca o piesă de teatru,  nu interesează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat!”

raluca vallant 2 ok

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/