POVESTE DE VIAȚĂ. Reșițeanca Bianca Lința a cunoscut consacrarea în America și liniștea pe malul lacului Văliug

bianca linta 2

În categoria oamenilor motivaționali, a celor care inspiră, îi influențează în bine și pe alții, o includem pe artista stabilită la New York și revenită sporadic într-un spațiu pe care-l definește tot mai mult „acasă”, la Reșița. De mică a făcut pasiune pentru muzică, dans, artele spectacolului, în general. Este interpretă și compozitoare, unele dintre piesele sale postate pe YouTube depășind trei milioane de vizualizări.

A început să mixeze și să compună la 20 de ani și a fost descrisă de presa americană ca „Ioana dꞌArc din viitor”, devenind DJ-iță de succes. Muzica ei e cunoscută și peste hotare, și în România, unde a lansat piese atât alături de mărci românești, cât și de proiecte independente, fără case de discuri. A împărțit scenele cu mulți artiști precum Delia, Alina Eremia, Whats Up, Adda, Randi, Ruby, Dorian Papa, Matteo, Shift, Smiley și mulți alții.

bianca linta 1

Bianca Lința a mixat în numeroase cluburi şi festivaluri din SUA. Doar cunoscătorii pot aprecia numele mari din industria genului: MYNC, Max Vangeli, Crystal Waters, Bro Safari, MakJ, DVBBS, Gareth Emery, The Crystal Method și alții. A cântat la evenimente de renume mondial, cum ar fi SupermartXe de la Ibiza, WMC Ultra, Festivalul Euphoria sau Art Basel. Spune că cel mai frumos cadou la un moment dat a fost lansarea pe „labelul” lui Tiesto, (ceea ce înseamnă validarea primită din partea olandezului Tiesto, cel mai mare DJ recunoscut în lume). Vorbește cu entuziasm despre trecut: „am fost DJ-ul unei familii din monarhia Emiratelor Arabe, o experiență pe care nu o voi putea uita vreodată. Și ce mă încântă în prezent este faptul că una dintre piesele scrise și compuse de mine este play-ată de cei mai mari dj, de la Afrojak, la Hardwell și mulți alții. Mereu am vrut să demonstrez că se poate, că nu există limite, decât cele mentale, în care ne încarcerăm singuri. Sper ca oricine citește povestea mea să știe că tot ce va putea face în viața asta stă numai în mintea și mâinile sale! Când atitudinea față de viață devine așa, totul se schimbă: ești puternic!”.

bianca linta 5

A cunoscut succesul în Statele Unite, acolo unde a ajuns împreună cu familia care a reușit emigrarea după 11 încercări la Loteria Vizelor. Terminase clasa a IX-a la Reșița, la Liceul „Mircea Eliade”, și spune că s-a adaptat din mers, cu atât mai mult cu cât a fost mereu un copil curios care și-a pus multe întrebări despre scop și existență. Învăța bine, era tocilară și nu accepta să rateze premii la sfârșit de an. Și-a dat seama că lumea de peste ocean este într-adevăr plină de oportunități de care a avut abilitatea să profite! Șansa ei, la un moment dat, a însemnat actrița Meryl Streep care a sprijinit-o în domeniul actoriei, oferindu-i cea mai bună inspirație.

bianca l 9

Are specializări în arta spectacolului și administrarea afacerilor, specializarea marketing. A absolvit și o școală de DJ, deci practică meseria muzicală cu diplomă. „Am muncit mult, am fost mereu pregătită și dispusă să învăț și să mă implic! Muzica e viața mea, iar America mi-a oferit cele mai mari șanse. Sunt un copil dintr-o familie normală, fără extravaganțe și posibilități ieșite din comun, dar asta nu a contat! A contat intenția si disponibilitatea mea de a-mi așterne singură cărarea. Atunci când arăți că ești dispus să muncești, să dai ce ai mai bun din tine, toate ușile ți se deschid! Dacă eu, la 17 ani, de una singură, am reușit să pun muzică pe unele din cele mai mari scene ale lumii, pentru oameni importanți, la evenimente de top, atunci clar că nu există «nu se poate»! Îi mulțumesc acelei țări înzecit pentru tot ceea ce îmi oferă, în mod constant!” Crede că aplecarea către muzică i se trage din familie, fiindcă bunicul era un bun acordeonist și cânta la nunți, iar tatăl său era un pasionat DJ.

bianca l 7

Au fost momente de vârf în America?

„Da, de la WMC Ultra, Art Basel, Euphoria Fest și toate cluburile de top în care eu am pus muzică, toate pot fi considerate momente de vârf pentru o fată născută în Reșița și plecată în lumea largă. Sunt americani care nu reușesc asta, iar pentru mine a fost ceva minunat!”

Bianca Lința a revenit de ceva vreme în Reșița. De fapt se întâmplă în viața ei un du-te-vino frecvent între România și SUA, în funcție de nevoi și chemări pentru onorarea de contracte.

Cum e să trăiești între două lumi?

„Ador, nu mă văd făcând altceva, parcă nu trăiesc dacă nu sunt într-o continuă agitație. Simt nevoia să fiu mereu în contact cu lumea, lucrez ca un robot. Partea asta am preluat-o de la mama mea, ei îi semăn din această privință. Pot să spun că nici nu simt că muncesc pentru mine, totul înseamnă pasiune. De pildă, mi-am canalizat munca spre o formă fizică, fiindcă pandemia m-a prins aici. Se anulaseră toate show-urile, ne-am izolat în case, eu mă plictiseam… și m-am apucat să construiesc (nu singură). La Văliug în sat, în apropiere de muntele Semenic, am făcut o căsuță mică în gradină, asemănătoare celei mari pe care împreună cu părinții o ridicăm și cu asta mi-am ocupat timpul. Am făcut hidroizolația, am pus parchet, am vopsit și sunt tare mândră de ce a ieșit. Cu atât mai mult cu cât am primit vizita unor oaspeți din Austria care au fost tare încântați de rezultatul muncii mele. Cred că dintotdeauna am fost conectată cu natura. La Văliug e colțul meu de Rai! Mă bucură în egală măsură turismul de iarnă pe cei șase kilometri de pârtii de schi către Semenic, cât și cel de vară de pe malul lacului, evenimentele muzicale de la Gărâna. Abia aștept să-i invit aici pe prietenii mei răspândiți prin toată lumea. Voi fi fericită să le vorbesc tuturor despre minunile naturale pe care le avem în Caraș-Severin, de la Ochiul Bei, la cascade și peșteri, toate trebuie văzute.”

processed with vsco with l4 preset

Bianca Lința este producător și mai nou descoperitor și șlefuitor de tinere talente. Spune că i-ar fi plăcut foarte mult ca la începutul carierei să fi întâlnit ea însăși o astfel de persoană dedicată, care să o ajute să se ridice, să se dezvolte. În această postură o găsim alături de Natalia Chisăliță, talentata interpretă reșițeancă de 16 ani al cărei manager este. Pe Natalia o observă de mai mulți ani și are toate motivele să îi prevadă o carieră de succes. „Aș dori să facem un live cu cea mai nouă piesă lansată, «Vise», poate chiar sub formă de concert de la Văliug. Aș dori să cântăm împreună, eu să pun muzică, să mixez și într-un fel să promovăm zona. Deocamdată ne gândim la ce am putea face.”

natalia chisalita si prietenii

Bianca Lința este o tânără asumată, profundă, vorbește cu plăcere despre euforia din timpul spectacolelor pe care le susține și spune că a gândit să fie muzica o formă de vindecare pentru oameni. „Motivul principal a fost să ajut în felul meu. Am fost surprinsă să primesc multe aprecieri de la diverse persoane, unele aflate chiar în momente sensibile, delicate. Și atunci m-am simțit ca un psiholog muzical care creează momente plăcute și poate fi un punct de sprijin pentru ceilalți! Pentru că noi avem nevoie unii de alții, avem nevoie să ne conectăm energiile. Și mai cred cu tărie că pământul ne va fi salvarea și va fi singurul loc în care vom fi în siguranță.”

Pe Bianca Lința o puteți vedea pe pagina de Facebook și asculta pe canalul propriu de YouTube:

YouTube video

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/