Magicieni din întreaga lume vin în Timișoara la primul Festival Internațional de Magie

magician
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

În 23 octombrie, la Timișoara va avea loc primul Festival Internațional de Magie, organizat cu sprijinul CJ Timiș prin programul TimCultura. Evenimentul care va avea loc la sala Olimpia îi va aduce în orașul de pe Bega pe unii dintre cei mai mari magicieni ai lumii, promit organizatorii, campioni europeni și mondiali.

Festivalul este organizat la inițiativa iluzionistului Lorenzo Cristian.

„Ne-am gândit să nu dezvăluim totul de la început, ca să creăm și mai mult suspans și să ne ținem publicul cu sufletul la gură până în ultimul moment. Doar vorbim despre magie. Vrem ca până la anunțarea campionilor să facem o campanie de early booking. Primele bilete cumpărate vor beneficia de reducere 50%. Noi le-am numit «biletele misterioase» pentru că publicul nu va cunoaște artiștii, ci va fi o surpriză. Abia după prima rundă de vânzări vom dezvălui rând pe rând numele campionilor care vor participa la gala din cadrul Festivalului de Magie. Asta va aduce după sine și schimbarea prețului de achiziționare a unui bilet.”, a declarat Minodora Stancu, managerul de proiect.

În spatele numelor artiștilor pe care organizatorii îi țin surpriză sunt performanțe care îi recomandă la nivel mondial: recordman, campion mondial Card Magic, campion mondial Mentalism, campion mondial Manipulatii, AGT Stars, cel mai bun evadator de sub apă din Europa sau 500.000.000 vizualizări pe canalul de Youtube.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Detalii despre festival pot fi găsite aici, iar bilete și abonamente aici.

Acțiunea este finanțată de CJ Timiș prin programul TimCultura 2022.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/