POVESTE DE VIAȚĂ. Reșițeanca Anca Rădulescu – de șase ani voluntar la Medici fără Frontiere

După ani buni lucrați în poziții de top la Ministerul Dezvoltării și apoi în coordonarea unor proiecte de investiții pentru infrastructura de apă-canal, pentru Anca Rădulescu, inginer cu specializare – electrotehnică, s-au deschis noi oportunități, noi posibilități de ascensiuni profesionale. A lucrat în activitatea de consultanță pentru firme străine din Bruxelles care implementau proiecte susținute de Banca de Investiții a Europei, devenind mai apoi freelancer specializat în consultanță și expert în investiții publice de apă-canal.

Pentru că s-a întâmplat să intre în legătură cu reprezentanții organizației internaționale umanitare „Medici fără Frontiere” a intervenit curiozitatea față de ceea ce putea să ofere această structură, dar, mai ales față de activitățile de voluntariat. In acel moment, stabilitatea oferită de un loc de muncă în țară, nu a mai contat. A contat dorința de nou, de cunoaștere, de repoziționare a priorităților. Simțea că e timpul pentru acel „altceva” care să-i dea un restart în viață.

„Nicio clipă nu m-am gândit că «Médecins Sans Frontieres» înseamnă și altceva decât medici. Nu e așa! Există un departament tehnic care asigură buna funcționare a activității medicale. Partea de logistică înseamnă asigurarea alimentării cu apă, energie electrică, asigurarea transporturilor, comunicațiilor, construcții, bio-medical și asigurarea securității deplasărilor și a bazei în care lucrează și locuiește echipa internațională. Pentru că majoritatea cazurilor unde se merge, sunt zone de conflict, zone cu probleme generate de dezastre naturale sau umanitare. «Medicii fără Frontiere» oferă asistență populațiilor în suferință, victimelor dezastrelor naturale și a conflictelor armate, fără a face diferență de rasă, religie, crez sau convingeri politice. Am auzit despre ei, dar nu mă gândeam că aș putea vreodată să plec, să fac voluntariat. Vorbesc franceza și engleza, ceea ce se căuta și după etapele de recrutare, testare și evaluare, am fost admisă. Iar în anul 2017 am plecat în prima mea misiune pentru șase luni în Congo. Mi s-a părut extraordinar! A fost o experiență de milioane contactul cu altă civilizație. Apoi am primit lecția vieții: că există oameni care sunt fericiți doar pentru că trăiesc. Ei nu au nevoie de nimic. Au niște case din nuiele căptușite cu nămol, pe care nici nu le încuie pentru că în interior nu e nimic de furat. Sunt lipsiți de cele mai elementare condiții de trai. În asemenea sărăcie lucie, am adus o rază de speranță, un pic mai bine pentru comunitate, am sprijinit reabilitarea unui spital. În țările în care merg «Medicii fără Frontiere» nu există un elementar sistem medical. Din păcate malaria face ravagii și se piere pe capete în majoritatea țărilor africane. Pe urmă, am mai fost într-o altă misiune de urgență tot în Congo, doar de două luni, într-o zonă conflictuală.”

„Medici fără Frontiere” este o organizație internațională, creată la 21 decembrie 1971 la Paris de către un grup medici și jurnaliști francezi. Organizația respectă neutralitatea și imparțialitatea în numele eticii medicale universale și al dreptului la asistență umanitară și revendică libertate deplină și nestingherită în exercitarea funcțiilor sale. De aproape 50 de ani se acordă asistență medicală populațiilor a căror viață sau sănătate sunt amenințate în caz de conflicte armate, de epidemii, pandemii, dezastre naturale sau populațiilor marginalizate, oprimate. Echipele „Medici fără Frontiere” reunesc profesioniști din domeniul sănătății, logisticii și administrației de diferite naționalități cât și echipe native din țările în care își desfășoară activitatea.

Am întrebat dacă nu este periculos să mergi în asemenea zone? „Medicii fără Frontiere nu deschid un proiect, decât dacă sunt acceptați de către toate părțile beligerante. Asta ne dă nouă siguranța. Eu nu m-am aflat niciodată în situații critice. Dar, recunosc, am fost șocată atunci când am primit un ghid despre «Ce trebuie să faci în caz de răpire?» sau instrucțiuni din fișa postului legate de managementul cadavrelor. Nu m-am ocupat de așa ceva fiindcă nu a fost cazul. Situațiile acestea se referă la epidemie de holeră sau Ebola, adică niște condiții mai speciale care să evite contaminarea. În momentul în care ajungi într-o țară, se face un brieffing de context. Adică se prezintă situația conflictelor, care sunt obiceiurile, ce ai voie și ce nu ai voie să faci.”

De exemplu, spune Anca Rădulescu, „în Sudan nu am avut voie să umblăm cu brațele goale, purtam doar bluze cu  mâneci lungi. Sau chiar dacă aveam pantaloni, partea din spate trebuia acoperită cu o bluză mai lungă. Cu alte cuvinte, să respecți cultura și obiceiurile locale. In semn de respect, la întâlniri oficiale, ne acopeream părul.”

Misiunile la care a participat reșițeanca s-au succedat și, după Congo, a urmat în 2018 Sierra Leone, pe urmă în anul 2019, pentru șase luni, Republica Centrafricană. În anul 2020, pandemia de COVID a prins-o în Niger, iar în 2021 a fost în sudul insulei Madagascar. O zonă despre care spune că este foarte frumoasă, dar, din păcate lipsită de apă de parcă ar ploua cu pietre. Tot anul trecut a participat la o altă misiune de voluntariat, în Sudan, la Kartoum, unde a fost implementat un sistem de alimentare cu apă la un orfelinat. „Rolul meu era ca după ce evaluez situația, să mă ocup de canalizarea improprie alcătuită dintr-un sistem de fose septice, să mă ocup de sanitație, de partea de igienă, să caut soluții și să implementez cât mai mult din prevederile proiectului.”

Uneori, voluntarii au parte de momente de liniște, de timp necesar pentru a-și trage sufletul și pentru încărcat  bateriile. Iar un exemplu în acest sens îl puteți observa în imaginea alăturată: la ceai, pe marginea Nilului.

Altruistă din fire,  reșițeanca mărturisește că cea mai mare bucurie a sa este să ajute. Apreciază mult faptul că a avut ocazia să cunoască multă lume, începând cu oameni din Peru și până în Japonia, să interacționeze și să facă față multor provocări.  Se știe, ca să te înscrii voluntar, ai nevoie de câteva însușiri să zicem mai speciale: să fii tolerant, amabil cu toată lumea, să nu creezi conflicte. Dacă nu te simți bine în misiune, ai dreptul să ceri plecarea, retragerea acasă. Însă prea puține sunt cazurile de acest fel, spune Anca Rădulescu, pentru care deja bagajele sunt pregătite: urmează alte șase  luni departe de casă. Pentru misiunea din Haiti care urmează, are nevoie de aceeași bocanci solizi care o protejează, de îmbrăcămintea confortabilă și de echipamentul cu însemnele „Médecins Sans Frontieres”, organizație în slujba căreia se află de atâția ani. Câtă vreme are energie, motivație și dorință, nimic nu o va împiedica să plece și să revină mereu, cu toate că pragul pensionării oficiale se apropie.

Spune că plecările au devenit ca un „drog” conștientă fiind de faptul că nu ți se întâmplă nimic deosebit decât atunci când ești pregătit pentru asta! Iar voluntariatul în Africa, reprezintă cea mai mare provocare!

• Tweet
• Pin It