POVESTE DE VIAȚĂ. După 40 de ani, dirijorul și profesorul de muzică Cornel Todea, a luat vacanță!

Din acest an școlar clopoțelul a rămas doar un simbol și după 40 de ani la catedră, la mijloc de septembrie nu mai sună adunarea pentru domnul profesor! E vremea pentru pauza cea mare…Dirijorul Cornel Todea, cunoscutul profesor de muzică mult iubit de elevi, apreciat de colegi și îndrăgit de comunitatea în care și-a dovedit măsura valorii, pare că a pus diapazonul în cui. Pentru că a sosit timpul retragerii, al repausului binemeritat.

Nu puteam lăsa momentul nemarcat, așa că l-am provocat la dialog pe domnul profesor, pe proaspătul pensionar, ca să aflăm cum se traversează viața cu muzică și cânt, sau cum te poți ridica atunci când soarta decide altceva pentru tine.

La vremea la care a absolvit Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj, ar fi putut alege orice post într-un oraș mai mare. Nota bună pe care o avea i-ar fi permis să rămână în urbea studenției, sau de ce nu, să-și urmeze fratele  pentru o eventuală carieră muzicală, împreună, la Timișoara. Era în anul 1980 și gândul i-a fost doar acasă, la Reșița, acolo unde îi era cuibul, rădăcinile, familia. Părinții făceau parte din categoria muncitorilor așezați, bine văzuți, mama lucra la fosta tipografie-legător de carte iar tatăl-siderurgist la Cocserie și, după cum era obiceiul în oraș, cu temeinice cunoștințe și mare aplecare către artă în general și arta interpretativă în special.

Asta era tradiția împământenită în Orașul de foc, unde documentele vremii vorbesc de  existența primului cor muncitoresc din Banat de la 1872 dar și a unei orchestre simfonice de instrumentiști amatori. Așa că nu e de mirare dorința muncitorilor reșițeni de a-și instrui copiii de mici în domeniul vocațional. Iar în familia Todea, trei băieți, erau suficienți pentru o mini-orchestră. Lucru care s-a și întâmplat, cei trei frați îndreptându-se către muzică, vioara fiind instrumentul preferat al tuturor. În gimnaziu, fratele cel mare a studiat în plus viola, dar ulterior și-a ales altă profesie. Să amintim că fratele cel mic, reșițeanul Iosif Todea este în prezent dirijorul corului „Ion Românu” al Filarmonicii Banatul din Timișoara.

„Un om important care în școala generală și în gimnaziu mi-a insuflat plăcerea pentru muzică, mi-a jalonat ascensiunea și căreia îi mulțumesc mereu, este profesoara Maria Cristoi de la Școala de muzică și arte plastice din Reșița, care m-a încurajat întotdeauna, repetându-mi că am o ureche muzicală foarte bună și capacitate de a scrie muzică după dictare”, spune profesorul Cornel Todea, care a absolvit Liceul de muzică din Deva, oraș unde a ajuns datorită influenței fericite a unei cunoștințe asupra tatălui său, care l-ar fi văzut mai degrabă un bun electrician decât muzician. Așa că după liceu a continuat să-și împlinească dorința pentru studiu în domeniul muzical, devenind student al Facultății de compoziție, muzicologie și studii teoretice din Cluj. S-a apropiat de domeniul dirijatului printr-o fericită întâmplare datorată profesorului Dorin Pop, căruia i se dusese vestea pentru severitatea și seriozitatea pe care le transmitea studenților. I-a plăcut calmul necesar și piesele muzicale primite pentru dirijat, activitate desfășurată timp de 4 ani, câte 4 ore, în fiecare zi de joi.  „Așa ceva nu se poate uita, devine o rutina care îți intră în reflex. Am prins drag pentru cântul armonic și creația pe care o asemuiam unui puzzle. Trebuiau asamblate mai multe voci într-o construcție solidă care să sune foarte bine. Și mi-a ieșit, mereu mi-au ieșit construcțiile astea pentru care am dezvoltat ulterior, în timp o mare pasiune. Și în zi de azi cu asta îmi place să îmi petrec timpul, să armonizez voci pentru cor. Să creez moduri de interpretare pentru toate vocile care alcătuiesc corul…”

Proaspăt absolvent cu diploma în buzunar, în anul 1980, când a revenit acasă, la Reșița tocmai se inaugura primul corp de clădire al Școlii de muzică, devenită ulterior Liceul de Artă. Se inaugurau pereții goi, fiindcă în interior nu era nimic. Așa că din start s-a alăturat întregului colectiv profesoral care a pus umărul la mutarea mobilierului, a materialului didactic și a instrumentelor aflate în fostul sediu din zona Vămii, demolat acum. A asistat rând pe rând la inaugurarea în 1981 a Corpului B, acolo unde sunt cabinetele de muzică,  și în final, în anul 1982, a Sălii Lira. E foarte atașat de liceul unde și-a început activitatea, pe care l-a condus o bună perioadă, de unde a plecat și a revenit de câte ori a fost cazul.

A plecat în 1985, de fapt a fost dat afară din învățământ și găsit necorespunzător pe post, pe motiv că a cerut autorităților acceptul pentru a se stabili în Germania alături de părinți și fratele cel mare. De aici începe o poveste care pare ireală, de film, dar e cât se poate de adevărată – și până la urmă câți români nu poartă cu ei asemenea drame personale nespuse, dar trăite?

Aproape cinci ani a durat prigoana comunistă, timp în care a cunoscut umilința intelectualului îngenuncheat, căruia i s-a refuzat permanent un loc de muncă după valoarea studiilor efectuate și a diplomei obținute. I s-a dat de ales între Mina de la Anina și depozitul unde se reparau ambalajele ICRTI (Întreprinderea de Comerț). Până la urmă s-a angajat ca muncitor necalificat la sucursala din Reșița a Antreprizei Vulcan București, unde l-a prins Revoluția din Decembrie 1989. A revenit la catedră în ianuarie 1990, moment în care pentru profesorul de muzică vocală și instrumentală, secundar vioară – Cornel Todea, a început o altă viață… și a fost ales director al Școlii de muzică și arte plastice din Reșița. Cei care l-au ajutat de la distanță pentru a putea supraviețui în toți anii grei au fost părinții, iar în perioada de anulare a identității sale profesionale, alinarea muzicală a venit de la Biserica Baptistă din Reșița, acolo unde nu doar cânta în cor, ci se ocupa și de coordonarea grupurilor corale ale comunității.

Una dintre Bisericile române din Detroit i-a adresat în 1993 o invitație de a se stabili în America, dar motive legate de dorul de familie și de țară l-au determinat să revină definitiv acasă, unde s-a pus pe construit. A construit cariere împreună cu numeroși elevi care i-au trecut prin mână și pe care i-a format. E mândru azi pentru cei despre care știe că sunt răspândiți prin lume, în Germania, Marea Britanie, SUA sau prin țară la Filarmonica timișoreană, la Cluj, Oradea sau Ansamblul de muzică militară din Sibiu. E tare bucuros pentru că are foști elevi, actuali colegi de breaslă, profesori de muzică, de teorie sau de vioară la școli din Timișoara, în Caransebeș sau la Reșița.

Și-a continuat activitatea la Liceul de Artă, apoi, pentru o perioadă, i s-a încredințat conducerea Liceului Teologic Baptist din Reșița,  după care din 2006, timp de 12 ani, a fost inspector școlar în domeniul muzică și arte plastice. După cum vremea și vremurile au cerut-o, în anul 2018 a revenit la catedra sa de la Liceul de Artă, instituție de care a rămas în cei 40 de ani de activitate didactică, profund atașat! Și ca să se închidă cercul, acolo unde a început activitatea acolo a și încheiat-o (din cauze medicale) la sfârșitul anului 2020. S-au suprapus peste suferința fizică restricțiile pandemice, și, cum i se părea imposibil să predea muzică online, a ales retragerea din viața profesională. A rămas însă activ în ceea ce îl pasionează: muzica și transcrierea pe portativ a vocilor pentru cor, lectura și călătoriile. Dorește să continue să clădească piese muzicale, cântări pe 2-3-4 voci, pe diferite criterii, indiferent de caracteristica melodiei.

Să amintim că de numele profesorului Cornel Todea se leagă organizarea în Reșița a numeroase concerte tradiționale de Crăciun dar și de alte sărbători, evenimente muzicale de excepție cu prezența la Sala Lira a unor formații de elită, participarea la festivaluri corale naționale și internaționale, și coordonarea – pentru câțiva ani – a cunoscutului cor reșițean „Miorița”. Rămân în urmă amintirile și convingerea că nu e ușor să te dedici o viață întreagă unei cariere, iar spre sfârșitul ei să poți spune că „ai lua-o de la capăt”!

Și, de fapt, metafora cu diapazonul atârnat în cui, pe care am folosit-o la început, rămâne doar o figură de stil, pentru că, așa cum a declarat Louis Armstrong, muzicienii nu se pensionează; ei se opresc din cântat atunci când muzica nu mai face parte din ei.

• Tweet
• Pin It