POVESTE DE VIAȚĂ. Cu Matei Mircioane – artist, fost jurnalist, în prezent IT-ist stabilit în Marea Britanie

Viața i-a oferit cele mai mari surprize și de multe ori a fost nevoit să se repoziționeze profesional. Face parte din categoria persoanelor cu mai multe starturi după anii ꞌ90 și cu energie suficientă pentru tot atâtea începuturi. Atunci când ceva nu mergea, avea mereu un plan B de pus în aplicare. Dacă în trecut cineva i-ar fi adresat clasica întrebare „unde te vezi peste 10 ani?”, cu siguranță răspunsul ar fi exclus străinătatea. Cum adică să pleci departe de „patrie” (la propriu și la figurat)?

Desigur, e vorba despre „patria” numită limba română! Fiindcă Matei Mircioane s-a exprimat artistic, captivant, indiferent dacă scria la gazetă sau bucura ascultătorii vorbind de la microfonul Radio Reșița. Dar, după o viață petrecută în orașul de pe Bârzava, după un parcurs interesant cu suișuri și coborâșuri, zbateri și reveniri, a lăsat cuvintele să împacheteze gânduri și idei nerostite, a lăsat penelul în așteptare și dus a fost! S-a stabilit într-un orășel situat în apropierea Londrei dintr-un motiv foarte simplu: îl aștepta acolo familia, copiii și cea de-a treia generație pentru care a îmbrăcat haina onorantă de bunic. Astăzi desenează alături de cele două nepoțele care l-au determinat astfel să mai facă un efort de adaptare. Adaptare la o nouă cultură, la limba engleză pe care o cunoștea la nivel de hobby, dar și la un nou loc de muncă într-un alt domeniu fără nicio legătură cu ceea ce a profesat în trecut.

O bună perioadă de timp a lucrat pictor-grafician la Teatrul de Vest din Reșița. Spune că a fost bucuros să-și poată valorifica aptitudinile pentru calificarea obținută cu mulți ani în urmă. „Foarte multe au fost intervențiile artistice mai ales în piesele de teatru pentru copii, desenam tot felul de lucruri necesare, castele, povești, am proiectat costume, coafuri, în plus făceam afișe sub formă de grafică pe calculator.”

I-a plăcut desenul de mic. Îl atrăgeau formele, liniile, îmbinările, umbrele și își exersa mâna realizând planșe în numele colegilor de clasă care primeau note bune la desen pe munca lui. Încurajat de asemenea experiențe hazlii, i-a încolțit în minte ideea că „omul care spune cel mai mult lumii este pictorul. Așa că am început să studiez. Auzisem de Michelangelo, de Leonardo da Vinci, apoi l-am descoperit pe Nicolae Grigorescu prin «Atacul de la Smârdan» și am fost impresionat de forța lucrării, de felul în care îmi stârnea imaginația și de cât de bine putea pictorul să se exprime prin culoare. Astfel, am decis să dau admitere la Institutul Național de Arte din București pentru care m-am pregătit ani la rând. M-am înscris și la Școala Populară de Arte din Reșița, unde l-am întâlnit pe cel care avea să îmi modeleze drumul, cel care a fost mai mult decât un profesor, Petru Galiș, mentorul meu. El mi-a deschis ochii nu numai spre pictură, ci și spre lume. Un om care a transmis foarte mult din cunoștințele lui. La clasă ne-a fascinat cu informații despre istoria artelor, Egiptul Antic, impresioniști, postimpresioniști și multe alte fapte istorice și evenimente pe care nu aveam de unde să le știm altfel. Îi sunt recunoscător pentru toate poveștile și pentru noua viziune asupra întregii desfășurări a istoriei lumii!” Datorită mentorului său a ajuns la numeroase expoziții în Timișoara, Vârșeț, Niradony-Ungaria, Caen-Franța, unde a participat la prezentări de grup și a cunoscut o serie de alți artiști.

Despre activitatea artistică trebuie spus un lucru foarte important: a inițiat la Reșița o grupare intitulată „Despărțirea”, despre care Matei Mircioane mărturisea: „Noi, cei care am înființat gruparea, voiam să arătăm că suntem altfel decât cei care pictau «frumos» și cuminte. Noi, cei din «Despărțirea», trebuia să fim cei care pictam lucrări puternice, interesante, chiar șocante. Nu excludeam frumosul din creațiile noastre, dar trebuia să fie un frumos mai nou, mai proaspăt, unul neobișnuit, un frumos pictural, nicidecum unul care imită natura. Aceasta a fost ideea mea de început, fiindcă ulterior s-a dovedit că prieteniile, legăturile spirituale, chiar de altă natură decât cele de pe tărâmul artelor plastice, au fost mai puternice decât proiectatul testament artistic, de prietenie, de creație, de libertate.” Și ce poate fi mai frumos de atât!

Activitatea literară

Matei Mircioane este membru cu state vechi al Cenaclului literar „Semenicul” din Reșița. A semnat romanul „Epopeea lui Ghimeș”, care, deși prezintă istoria Reșiței, nu este un roman istoric: „Nu am vrut să scriu roman istoric, sunt adeptul vieții, să fie iubire, să fie emoție. Cei care se tem de istorie nu trebuie să se teamă de această carte, pentru că în acest spațiu istoric și geografic real se mișcă personaje fictive, pe care eu le-am înzestrat cu diferite calități și defecte care îi ajută să intre în tot felul de încurcături, în conflicte. Este o carte plină de dinamism, care, așa cum îi spune și titlul, face trimitere înspre mitologie, așa că și personajele sunt oarecum mitologizate și hiperbolice. Și cum în romanul tău ești Dumnezeu, creezi lumea, mi-am permis să comprim timpul după voia mea: apare ca și cum s-ar naște lumea și în timp ce  mai cresc ei caprele și mai crește iarba se ajunge la o altă epocă istorică reală. M-am jucat cu timpul cum am vrut eu”.

Matei Mircioane a mai scris cronici dramatice care au fost bine primite și spune că, „fiind în lumea teatrului, normal că am vorbit despre teatru în presă, m-am împrietenit cu regizori care mi-au cerut și m-au încurajat să scriu. Am șase piese de teatru puse în scenă, unele adaptări după diverși autori între care: «Elevul Dima»-adaptare după Mihail Drumeș, «Profu de franceză»-o adaptare după Tudor Mușatescu, apoi «Dragoste cu tocmeală», «Secretul fericirii la Reșița», «Secretul fericirii II», «Ascuțitorii de cuțite».

Era copil când familia sa a ales Reșița în detrimentul Timișoarei, venind de la Jamul Mare. „Ideea era că la Reșița, la Combinatul Siderurgic, se câștiga bine, iar casele aveau prețuri mult mai mici decât la Timișoara. Mama voia să ne ofere nouă, copiilor, mie și fratelui meu, o viață mai bună și să ne scoată din mediul rural. Eventual să devenim meseriași foarte buni, maiștri, poate chiar reparatori de televizoare! Asta era considerată în familie poziția profesională supremă!”

Matei Mircioane era cunoscut comunității locale din poziția de puternic lider al Sindicatului „Vatra” pe vremea când Combinatul Siderurgic avea peste 9.000 de salariați și traversa vremuri tulburi din pricina privatizărilor în valuri, americane apoi rusești, consecința fiind disponibilizări masive de personal.

A schimbat macazul la momentul potrivit, dedicându-se presei, regăsindu-se în jurnalismul radio. Când după 7 ani s-a încheiat și această etapă, a plecat la Teatrul de Vest, dovedind cât de ușoară poate fi adaptarea atunci când vrei cu adevărat.

În ceea ce privește Marea Britanie, spune că nu i-a fost tocmai ușor. A luat din nou totul de la zero, de la grafica pentru teatru direct în zona IT – configurare și implementare de aparatură pentru supermarketuri și lucrează la DHL Digital Center.

A mărturisit de curând că „am început să înțeleg acea cugetare cum că viitorul îl citești în trecut! Dacă vreme de zeci de ani m-au pasionat artele plastice și literatura, probabil că voi găsi mereu prilejul să îmi satisfac această pasiune. E drept că, în ultimul timp, adică de vreo trei ani, de când am venit în Anglia, am scris mai puțin, iar de pictat, nu am pictat mai deloc. Lucru perfect explicabil, fiindcă adaptarea la noul mediu, la o nouă limbă și cultură, la un nou loc de muncă, o nouă profesie, sunt solicitante.”

Se bucură în schimb de o reușită notabilă: a obținut permisul de conducere la 61 de ani, după ce a trecut cu brio toate examenele în limba engleză. Conduce mașina câștigându-și astfel o libertate de mișcare la care nici nu visa. A parcurs deja distanțe considerabile și a vizitat în vara aceasta, cu familia, șapte locuri diferite în zone de plajă aflate la Canalul Mânecii. Cât privește proiectele de viitor, Matei Mircioane reflectează asupra colecției de basme pe care a și terminat-o de scris în limba română. „Sunt zece basme pe care le-am gândit în varianta lungă, pentru copii, tineri și adulți și în varianta scurtă, pentru copii de grădiniță, să zicem. Deci variantele sunt terminate, finisate, dar nu sunt încă mulțumit de traducerea pe care am făcut-o în limba engleză. Mă tot bate gândul să îi fac tot eu și ilustrațiile.”

Un al doilea proiect prezent vine, evident, din trecut și este continuarea romanului „Epopeea lui Ghimeș”, care are deja două volume, iar autorul se gândește la încă două. Rămâne să le transcrie în calculator. „Pe de altă parte, trebuie să recunosc, visul de glorie literară și artistică s-a mai îndepărtat de mine. Asta pentru că, așa cum spunea prietenul nostru Einstein, e bine să nu ne străduim așa tare să devenim oameni de succes, ci să devenim oameni de valoare. De aceea încerc să fac lucrurile mai așezat, mai cu temei, fără mare grabă. Acesta ar fi un motiv, alt motiv e, poate, mai important! Privind în trecut, în copilărie, îmi dau seama că eram fericit pentru că aveam lângă mine și în inima mea oameni dragi și natura. Așadar, cred că, înainte de orice succes, fericirea vine de la oameni și de la natură. Deci trebuie neapărat să le dedicăm mai mult timp. Mai ales dacă sunt oameni mici și dragi, care abia învață să pășească, să vorbească!”

• Tweet
• Pin It